Limba română este plină de tot felul de expresii pe care le folosim ori de câte ori avem ocazia atunci când vrem să punem accentul pe o anumită situație. Una dintre cele mai des întâlnite expresii românești este „a freca menta”. Chiar dacă o folosim des, aceasta nu ne aparține, de fapt, ci a fost adoptată.
„A freca menta” este o expresie pe care românii o folosesc pentru a atrage cuiva atenția că este leneș sau că pierde timpul. Aceasta vine de la un obicei grecesc, care s-a împământenit și în țara noastră odată cu domniile fanariote. Chiar este vorba, la propriu, despre a freca menta.
În Grecia Antică, exista obiceiul să freci masa cu mentă pentru a-i da un miros proaspăt. În secolele XVIII și XIX, grecii s-au răspândit în mare parte a Balcanilor și au ajuns până la Tulcea și București, unde au format comunități și au adus cu ei acest obicei.
Familiile de români care aveau o situație financiară mai bună obișnuiau să preia diferite obiceiuri străine, din dorința de a-și etala poziția socială față de alții. Așa s-a ajuns ca frecatul mentei pe masă să devină și la noi ceva obișnuit. Și totuși, de ce „a freca menta” este sinonim cu a fi leneș?
Cu timpul, pentru slujitorii din familiile bogate a devenit una dintre cele mai ușoare treburi din gospodărie. Era, evident, mult mai bine să stai vara în mirosul răcoritor de mentă decât să rânești în grajd la vite sau să spargi lemne în soare. Așa s-a ajuns ca slujitorii să tragă de timp când venea vorba de lustruit masa cu mentă. Petreceau ore întregi cu această îndeletnicire, spre nemulțumirea boierilor, care au ajuns în cele din urmă să folosească fețele de masă, iar frecatul mentei a devenit un obicei pentru leneși.