12 iun. 2019 | 07:30

Mihai Gâdea ne dă o lecție de manipulare: explicația din spatele candidaturii sale la prezindențiale

Știri generale
Mihai Gâdea ne dă o lecție de manipulare: explicația din spatele candidaturii sale la prezindențiale

Pe modelul lui Donald Trump, care a ajuns președintele din postul de prezentator al unei emisiuni TV, s-a vehiculat în ultimele săptămâni numele lui Mihai Gâdea pentru postul de șef al statului. Adevărul este însă mai complicat decât pare la prima vedere.

Până la alegerile prezidențiale din această toamnă, ne vom confrunta cu o serie stufoasă de candidați, mai mult sau mai puțin avizați, pentru cea mai înaltă poziție din stat. Pe modelul american, vom avea parte de oameni de presă, prezentatori TV sau alte figuri populiste scoase la înaintare de anumite partide. PNL a început deja această practică prin introducerea lui Rareș Bogdan pe listele de la europarlamentare.

Candidatura lui Mihai Gâdea din partea PSD la prezidențiale s-a vehiculat deja de câteva zile. Mai mulți oameni politici și-au exprimat opinia pe marginea acestei premise, în frunte cu Trăian Băsescu.

„Mi-aţi pus în faţă un nume foarte antipatic mie, acest Gâdea, dar cred că PSD dacă şi-l ia ca şi candidat face 0,5% în primul tur. Nu glumesc. Vorbesc serios. Sigur că exagerez cu 0,5%, dar unul ca Gâdea nu are nicio şansă să fie preşedintele României. A coborât destul de mult nivelul de exigenţă la prezidenţiale dacă am ajuns să vorbim că e posibil să fie candidat Gâdea, soţul doamnei Firea. S-a depreciat mult ideea de portret robot al candidatului pentru Preşedinţia României”, a declarat Traian băsescu, la România TV.

Pentru că valul de zvonuri pe marginea candidaturii sale a luat amploare în ultimele zile, Mihai Gâdea s-a simțit nevoit să facă niște declarații tranșante pe marginea acestui subiect în deschiderea emisiunii Sinteza Zilei de marți, 11 iunie 2019.

”Niciodată, niciodată nu am avut discuții, nu intenționez să candidez, nu mă interesează acest subiect. Este foarte important ca lumea să înțeleagă că există tot felul de manipulări și asta este o manipulare. Există manipulări meșteșugite și există manipulări ieftine, asta este o manipulare ieftină.”, a declarat Mihai Gâdea, în deschiderea propriei sale emisiuni. Ca urmare, totul a fost doar o manipulare, un fake news, după cum le place celor de la Antena 3 să afirme.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Se închid de la 1 ianuarie, după aderarea la Schengen. Toți românii trebuie să știe. Lista completă
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII din SEARA DE AJUN! ESTE INTERZIS TOTAL ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro