08 oct. 2020 | 21:04

Rareș Bogdan și Traian Băsescu, decizie incredibilă în Parlamentul European. Ce au votat cei doi

Știri generale
Rareș Bogdan și Traian Băsescu, decizie incredibilă în Parlamentul European. Ce au votat cei doi
Decizia incredibilă a lui Rareș Bogdan și Traian Băsescu

Marți, Parlamentul European a votat în favoarea unui obiectiv obligatoriu juridic de reducere a emisiilor de gaze ce efect de seră în UE cu un procent de 60% până în anul 2030, față de nivelul din 1990, potrivit rezultatelor votului, publicate miercuri, relatează Reuters.

Decizie incredibilă în Parlamentul European

Obiectivul care a fost aprobat de Parlamentul European este mai ambițios decât reducerea netă a emisiilor cu ”cel puțin 55%” până în anul 2030 propusă de Comisia Europeană. Ca să facă acest lucru, Parlamentul va trebui cadă de acord asupra țintei cu statele membre ale Uniunii Europene, care sunt divizate în legătură cu cât de ambițios ar trebui să fie acest obiectiv.

În prezent obiectivul Uniunii Europene este o reducere a emisiilor cu 40% până în 2030. Specialiștii spun că o diminuare cu 55% până în anul 2030 este un efort minim necesar pentru a permite UE să-și urmeze planul dea ajunge la o neutralitate climatică până în 2050, punând ferm emisiile din UE pe un traseu care, dacă va fi adoptat la nivel global, ar limita încălzirea globală la niveluri sigure.

Cum au votat europarlamentarii din România

Potrivit Spotmedia.ro,  încă de la începutul lunii, Greenpeace România a făcut campanii pentru a-i responsabiliza pe europarlamentarii români în fața acestui vot. Miercuri, cei de la Greenpeace au transmis cum au votat europarlamentarii noștri.

”De ce este important procentul cu care se vor reduce emisiile? Anii trecuți se vorbea de o reducere cu doar 40%, însă ultimul raport IPCC a expus urgența climatică și nevoia unor ținte mai ambițioase, care pot menține încălzirea globală în jurul țintei de 1,5 grade Celsius. Peste această valoare, catastrofele climatice cresc exponențial, la fel și dificultatea, sau chiar imposibilitatea omenirii de a le gestiona.

Cum au votat parlamentarii români în privința reducerii cu 60%? 14 pentru, 15 împotrivă, 3 abțineri și un absent. Votul ne arată că România nu înțelege urgența climatică și că o mare parte din liderii politici nu sunt pregătiți pentru a naviga țara în sensul reducerii emisiilor cu țintele stabilite de UE”, arată pe pagina de Facebook, Greenpeace.
Decizia lui Traian Băsescu și Rareș Bogdan în Parlamentul European

Decizie incredibilă în Parlamentul European. Ce au votat Rareș Bogdan și Traian Băsescu

Potrivit organizației, europarlamentarii români au votat în felul următor:
  • au votat pentru – Grupul Renew: Armand, Botoș, Cioloș, Ghinea, Pîslaru, Strugariu, Tudorache, Ștefănuță; Grupul SD – Avram, Ciuhodaru, Crețu, Negrescu, Nica, Plumb
  • au votat împotrivă – Grupul EPP: Băsescu, Hava, Buda, Bușoi, Falcă, Marinescu, Motreanu, Mureșan, Tomac, Winkler, Vincze, Terhes, Nistor, Rareș Bogdan, Blaga
  • abțineri – Tudose, Benea, Grapini
  • absent –  Claudiu Manda”

 

 

Parteneri
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de influenceri
Redactia.ro
Din ce țară este, de fapt, patronul TikTok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
O explicație despre victoria lui Călin Georgescu. Valentin Naumescu, despre „votul revanșard și campania pe TikTok”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Shtiu.ro