Elan Schwartzenberg a scăpat de mandatul de arestare preventivă în lipsă, după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a retras contestația depusă împotriva deciziei Tribunalului București prin care a fost revocat mandatul. Fostul soț al Mihaelei Rădulescu a fost dat în urmărire internațională în iunie 2016.
Procurorul DNA a decis să retragă contestația depusă, iar consecința este că mandatul de arestare preventivă emis în lipsa lui Elan Schwartzenberg va fi ridicat. Potrivit unor surse judiciare, decizia de a retrage contestația a venit după ce în cazul faptelor comise de fostul soț al Mihaelei Rădulescu ar fi intervenit prescripția.
„În baza deciziei nr. 22/2018 a CCR dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de proba şi a suportilor care conţîn rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menţionate, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace şi a redării conţinutului acestor mijloace de proba din rechizitoriul nr. 220/P/2016”, a fost decizia Tribunalului București, pe care DNA a contestat-o inițial, apoi a retras contestația.
Este vorba despre dosarul în care Radu Mazăre ar fi cerut mită de la omul de afaceri Avraham Morgenstern. În acest caz, Elan Schwartzenberg a fost acuzat de complicitate la dare de mită, în urma unei disjungeri din Dosarul Campusului Social Henri Coandă, în care Mazăre este acuzat de luare de mită și fals în declarații.
Elan Schwartzenberg a fost trimis în judecată în ianuarie 2018, fiind acuzat de procurorii anticorupție că l-ar fi ajutat pe Avraham Morgenstern să îi dea mită lui Radu Mazăre (175.000 de euro) pentru a primi contractul de construire a Campusului social din Constanța.
Faptele despre care vorbesc anchetatorii s-ar fi petrecut în anul 2011, iar valoarea contractului pentru Campusul social a fost în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (aproximativ 10 milioane de euro).