Noi reguli foarte stricte în unitățile de învățământ, dar și pedepse la fel de stricte pentru elevii care nu se conformează. Ministru Educației, Monica Anisie, a explicat că, în cazul în care noua regulă nu este respectată, elevii vor fi pedepsiți cu nota scăzută la purtare.
Elevii care participă la cursuri în unitatea de învățământ au obligația de a purta mască de protecție pe parcursul orelor. În cazul în care aceștia nu vor să poarte masca la școală, vor fi sancționați, conform anunțului făcut de Ministrul Educației.
Monica Anisie a explicat vineri că, elevii care își dau masca jos în cadrul unității de învățământ și refuză să o pună la loc vor fi sancționați cu scăderea notei la purtare. Există un statut al elevilor cu obligații, dar și un regulament care prevede o serie de măsuri.
Dar, elevul trebuie mai întâi avertizat de către cadrul didactic, până să se ajungă la scăderea notei la purtare. Profesorul trebuie mai întâi să îi explice că se supune la un mare pericol și că îi poate îmbolnăvi pe colegi sau pe cei apropiați.
”Dacă un copil nu respectă regulile, trebuie să îi explice profesorul că este important să se gândească la pericolul pe care îl realizează față de cei din jurul lui, având în vedere faptul că există posibilitatea să aibă virusul respectiv.
Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unității de învățământ prevederi cu privire la sancționarea elevilor, de asemenea, în statutul elevului sunt prevăzute. Dacă vă uitați la noul regulament sunt prevederi și pentru această perioadă. Noi am dat ordin de ministru, cu un nou regulament de organizare si funcționare a unității de învățământ”, a explicat Monica Anisie, la Digi24.
În cazul în care, solicitarea profesorului nu este respectată de către elev, care refuză să își pună masca la loc, urmează un avertisment, ultima măsură fiind scăderea notei la purtare.
”Nu există acum să spunem niște sancțiuni care să vină în defavoarea elevului. În primul și primul rând, noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare. Știm că având un comportament neadecvat în spațiul școlii, din punctul ăsta de vedere, nerespectând măsurile, riscă să i se scadă nota la purtare”, a mai spus ministrul Educației, Monica Anisie.