S-a aflat câți bogați are România și câți bani au toți aceștia, de fapt. Aproape 72 de miliarde de lei se află în conturile bancare ale 30.455 de persoane cu depozite a căror valoare depăşeşte jumătate de milion de lei.
România are avea nu mai puțin de 30.455 de bogați, scrie cursdeguvrnare.ro. Aceștia dețin în conturi nu mai puțin de 72 de miliarde de lei, potrivit celor mai recente date ale Fondului de Garantare a Depozitelor.
Astfel, la sfârşitul anului trecut, persoanele care deţineau sume de peste 500.000 de lei la bănci reprezentau doar 0,2% din totalul deponenţilor, care sunt în număr de 15,2 milioane de persoane fizice şi juridice. Ponderea acestor depozite era de 19,3% din totalul economiilor din bănci, iar valoare medie a unui depozit din această categorie era de 1.190.500 de lei.
Ca ordin de mărime, sumele reprezintă echivalentul încasărilor totale ale statului român în 3 luni. Sumele deţinute în România de românii cu cele mai mari depozite bancare sunt de aproape opt ori mai mari decât cheltuielile de investiţii ale statului din prima jumătate a acestui an.
Suma deținută de bogătași este de 7,5 ori mai mare decât valoarea totală a tranzacţiilor realizate la Bursa de Valori Bucureşti în anul 2019. Este echivalentă cu jumătate din capitalizarea totală a tuturor companiilor listate pe piaţa locală principal de capital.
De asemenea, cele mai multe depozite, 82,9% din numărul total al depozitelor bancare, aparţin persoanelor care deţin sume mai mici sau egale cu 10.000 de lei. Aceștia dețin 6,7% din valoarea totală a depozitelor, valoarea medie a economiilor din acest segment fiind de doar 1.100 de lei.
Pe de altă parte, jumătate din averea lumii este deținută de doar 26 de persoane. Populația totală a lumii însumează 7,8 miliarde de oameni. Antonio Guterres, secretarul general al ONU, spune că lumea suferă de o gravă inegalitate.
De asemenea, potrivit lui Antonio Guterres, acest fapt duce la instabilitate economică, la un nivel ridicat al infracțiunilor, precum și la corupție și crize financiare. În plus, calitatea vieții, mai susține secretarul general al ONU, depinde în aceste vremuri de mai multe aspecte printre care țara în care oamenii s-au născut, genul, precum și rasa.
Statisticile arată că dacă smarile averi s-ar impozita cu 1%, banii rezultați ar fi suficienți pentru a educa fiecare copil care acum nu are posibilitatea să meargă la școală sau s-ar putea oferi asistență medicală țărilor sărace, fapt care ar conduce la salvarea a milioane de oameni.