Toată lumea îşi doreşte să se îmbogăţească peste noapte. Românii, însă, nu au succes în afaceri. Iată ce îi împiedică pe aceştia să facă averi.
Dacă te uiţi cu jind la miliardarii lumii, este bine de ştiut că aceştia nu ar fi reuşit să strângă averi colosale dacă nu ar fi ţinut cont de anumite lucruri. John Rampton, un antreprenor american, a realizat o listă cu obiceiuri nocive care te împiedică să te îmbogăţeşti de pe urma afacerii tale.
Primul, şi cel mai important, este faptul că dormi prea mult. Practic, spune acesta, trebuie să te trezeşti de dimineaţă dacă nu vrei să te aglomerezi cu tot ce ai de făcut în ziua respectivă. Se pare că mai toţi bogătaşii lumii au în comun trezitul foarte devreme.
Alte motive pentru care afacerile românilor nu au succes poate fi legat de faptul că aceştia îşi neglijează sănătatea sau că nu citesc destul.
„Bogaţii îşi investesc timpul şi energia pentru a-şi extinde cunoştinţele şi pentru a ţine pasul cu noutăţile şi cu tendinţele din domeniul lor. Ei îşi consuma timpul şi depun efort pentru a învăţa din viaţa unor personalităţi motivaţionale, precum şi pentru a rămâne la lucrurile relevante”, spune Rampton, conform startupcafe.ro.
Un alt obicei prost care îi împiedică pe români să reuşească în viaţă este faptul că nu economisesc bani.
„95% dintre oamenii săraci pe care i-am inclus în studiul meu nu economiseau bani, şi de cele mai multe ori făceau şi datorii pentru a-şi finanţa standardul lor de trăi. În consecinţă, ei nu au bani pentru pensie, pentru facultatea copiilor sau pentru fructificarea ocaziilor care li se ivesc”, scrie Tom Corley în cartea „Schimbă-ţi obiceiurile, schimbă-ţi viaţa”.
De asemenea, cheltuitul neglijent, dar şi nestabilirea unui buget duc către acelaşi rezultat. Conform specialiştilor, stabilirea unei sume de bani pentru diferite cheltuieli este un principiu de bază în dezvoltarea unei afaceri. Alcoolul şi jocurile de noroc fac şi ele parte din lista motivelor pentru care afacerile nu au succes.