Simona Halep s-a calificat în turul 2 la Roland Garros 2020, după ce a învins-o în minimum de seturi pe Sara Sorribes Tormo. Scor 6-4, 6-0, la capătul unui meci în care a câştigat zece game-uri la rând, după ce a fost condusă 2-4. A fost o zi foarte friguroasă la Paris, iar Simona a avut nevoie de ceva timp pentru a se încălzi. În plus, a făcut câteva schimbări tactice pentru a întoarce meciul. După o primă parte a jocului în care Simona Halep recunoaşte că se simţea dominată.
„Ea nu a greşit deloc la început. Mingea era grea, au fost condiţii dificile. Am avut planul B şi am muncit mult pentru fiecare punct. A fost mai uşor pentru că ea nu loveşte plat, am avut mai mult timp să merg la fileu. Cred că am făcut record de scurte astăzi. Nu am dat atâtea în viaţa mea”,a declarat Simona Halep pentru Eurosport.
Simona Halep a remarcat că avea probleme să închidă schimburile de pe fundul terenului, aşa că a schimbat tactica. A ales să urce mai des la fileu, deşi nu este o practică obişnuită în jocul ei. De asemenea, a variat foarte mult şi a trimis scurte care au destabilizat-o pe adversara ei.
Pentru calificarea în turul 2 la Roland Garros, Simona Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 85.000 de euro. În următoarea fază a competiţiei o va înfrunta pe învingătoarea dintre Irina Begu şi Jil Teichmann, partidă care va începe în scurt timp la Paris.
Meciul Simonei din turul 2 de la Roland Garros se va disputa în cursul zilei de marţi, iar ora de start va fi anunţată de luni. Pe Irina Begu a mai înfruntat-o de şapte ori şi a învins-o de fiecare dată. În timp ce Teichmann nu i-a fost niciodată adversară.