Vestea că Traian Băsescu va candida din nou pentru funcția de primar general al Capitalei a creat multă vâlvă printre politicieni, dar și printre alegători. Fostul președinte și primar al Capitalei este una dintre cele mai apreciate figuri politice din România, motiv de teamă pentru contracandidații săi.
Candidatura fostului președinte a fost o surpriză pentru toată lumea, dar chiar și așa, acesta nu crede că oamenii îl vor alege pe el, dat fiind faptul că perioada sa de glorie a apus. Transparent din fire, europarlmentarul PMP a dezvăluit că nu se așteaptă să obțină un număr favorabil de voturi, însă dorește să câștige respect, motivul principal pentru care a dorit să participe la alegerile locale din acest an.
”Eu nu mai sunt ce am fost, știu asta foarte bine, dar nici nu sunt de lepădat. Au mizat că vom pune un candidat fantomă. Nu merge cu candidați de 2-4 % și am decis că atât timp cât mai am resursă politică să o utilizăm”, a declarat Traian Băsescu, reprezentantul Partidului Mișcarea Populară, pentru Spotmedia.
Fostul președinte al României a mai menționat faptul că nu a intrat în această cursă aprigă pentru a trage PMP în sondaje, ci pentru a câștiga respect și pentru a adăuga acest eveniment în palmaresul activităților sale politice de succes.
”Dacă era doar pentru partid, făceam anunțul, ieșeam la o emisiune sau două și cu asta basta. Dar mi-am găsit motivația. Este o șansă uriașă pentru mine ca la bunele și relele mandatelor mele să mai adaug ceva. Asta m-a mobilizat, mi-am găsit motivul pentru care merită să particip la această cursă cu tot ce pot.
Știu care e rezultatul alegerilor, îl intuiesc, pentru că nu mai am șansa votului pe om din 2000. Acum bucureștenii vor mai multă politică, e polarizare pe votul politic. Deci șansele mele sunt minime. Dar pot să câștig respect prezentându-mă ca un profesionist”, a concluzionat acesta.
Chiar dacă nu mai ocupă de ceva vreme o funcție de conducere în stat, Traian Băsescu nu s-a îndepărtat niciodată de scena politică și de cetățeni, cărora le-a fost alături de la bun început.
Astfel, europarlamentarul nu a pierdut niciun eveniment important din România pe care să nu-l dezbată sau pentru care să nu ofere soluțiile care i s-au părut de prisos.
Traian Băsescu prevede că și de această dată, bucureștenii vor alege din punct de vedere al preferințelor politice și nu neapărat din perspectiva candidatului, astfel vor avea în continuare dezamăgiri.
„Din punctul meu de vedere, mă uit că oamenii sunt gata să voteze din nou politic, au votat politic și până acum, și rezultatele vor fi catastrofale. În afară de mandatul meu, în București nu a rămas nimic.
Dacă discutăm de Linia 41, de Pasaj, de contorizarea la scară de bloc, de automatizarea celor 456 de puncte de termice, de dărâmarea chioșcurilor, de strângerea câinilor, în afara de aceste investiții mari continuate de Videanu, nu a rămas nimic în București”, a declarat fostul șef de stat.