17 sept. 2020 | 20:09

Legumele de care niciun român nu a auzit până acum. Tu ai mânca așa ceva?

Știri generale
Legumele de care niciun român nu a auzit până acum. Tu ai mânca așa ceva?
Fiddlehead Legumele de care niciun roman nu a auzit până acum. Tu ai mânca aşa ceva?

Dacă eşti un aventuros din punct de vedere culinar, atunci trebuie să afli de aceste legume! Niciun român nu a auzit de ele până acum. Tu ai avea curaj să le mănânci?

Legumele de care românii nici nu au auzit

Dacă faci parte din categoria gurmanzilor, atunci trebuie să afli despre legumele prezentate mai jos. Multe dintre ele au un aspect cel puţin ciudat şi deloc apetisant, însă sunt extrem de sănătoase şi consumate în ţările de origine.

De exemplu, OCA, numit şi “cartoful din Noua Zeelandă,” este pe locul al doilea la categoria “cea mai populară legumă de pământ”, după cartof. O sursă minunată de vitamina C, fier şi potasiu, oca seamănă foarte mult la gust cu un cartof dulce. Se pare că tuberculii au mai multe culori şi gusturi.

Nopales provin din… cactus! Da, ai citit bine. Desigur, această legumă poate fi consumată abia după ce îi sunt scoşi spinii. Aşa cum era de aşteptat, Nopales sunt foarte populari în Mexic şi conţin foarte multă proteină, scriu cei de la Manukafeed.

Un alt aliment ciudat este “Dulse”, o algă roşie de mare. Aceasta se găseşte în Islanda, se numeşte “sol” şi reprezintă o sursă bogată de vitamina B, proteine şi fibre.

Romanesco are un aspect ciudat, însă este, de fapt, o verişoară a conopidei sau a verzei. O sursă incredibilă de vitamine şi carotenoizi, o căpăţână poate cântări între 300 şi 500 de grame. Primele informaţii despre aceasta legumă provin din secolul al XVI-lea, în Italia.

Samphire sau “sparanghelul de mare” creşte în zonele aride şi stâncoase din Statele Unite ale Americii şi poate reprezenta o garnitură minunată pentru peşte. Numele vine din franceza – “sampiere” – şi se referă la Sfântul Petru, patronul pescarilor. Există două specii: Rock şi Marsh. Un lucru important de precizat este faptul că e o legumă cu un conţinut mare de sare. Se serveşte cu unt topit şi oţet.

Legumele de care niciun roman nu a auzit până acum. Tu ai mânca aşa ceva?

Anghinare Legumele de care niciun roman nu a auzit până acum. Tu ai mânca aşa ceva?

Anghinarele din Ierusalim, înlocuitorul cartofului

Sunchoke sau anghinarele din Ierusalim este o plantă înrudită cu floarea soarelui. Aceasta conține vitaminele A, B1, B2, B6, C, şi E, silicon, potasiu, calciu, fosfor, fier și zinc. De asemenea conține fructoză, fibre, pectină și aminoacizi. Tuberculii seamănă cu cartofii, dar gustul este asemănător cu al anghinarei clasice sau al merelor. Se pot consuma crude în salate, la fel ca și gătite sau fripte sub formă de chifteluţe.

Fiddlehead sau mugurii de ferigă se pot mânca doar după ce au fost gatite. Consumul acestor vârfuri ale plantei este răspândit pe tot Mapamondul și face parte din tradițiile culinare ale multor regiuni. În Indonezia, de exemplu, sunt gătite în lapte de cocos cu ardei iute și iarbă-lămâioasă și se numesc gulai-paku. Conţin mulţi nutrienţi, omega-3 şi fibre şi au proprietăţi antioxidante.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro