Mihai Gâdea ar putea fi candidatul PSD la alegerile prezinențiale, susține jurnalistul Ion Cristoiu, care anunță că realizatorul TV de la Antena 3 a fost testat în sondaje și ar putea să câștige. Gâdea susține însă că nu va accepta propuneri de acest fel din partea niciunui partid politic. Mai are însă timp să se răzgândească.
Jurnalistul susține că Mihai Gâdea a fost testat după modelul lui Rareș Bogdan, fost realizator TV la Realitatea TV, care a fost pus de PNL în capul listei pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.
„Din sursele pe care le am eu şi vă dau această ştire, este, s-ar putea să fie domnul Mihai Gâdea. Se lucrează de mai mult timp, ca şi în cazul lui Rareş. Puţină lume ştie că în cazul lui Rareş Bogdan s-a lucrat vreo două luni cu sondaje. Sondajele am înţeles că îl dau ca un candidat, care nu e om din PSD.
Cred după părerea mea, că invitarea USR-iştilor face parte dintr-o strategie de a-şi îmblânzi adversarii. Sigur că dumneavoastră sunteţi uimită şi vă uitaţi la mine. Eu cred că va candida şi ar putea să şi câştige. Este, ca şi Rareş Bogdan, el nu este un moderator, jurnalist, dacă aţi observat. El la discursuri e mai bun”, a spus Ion Cristoiu în cadrul emisiunii Gândurile lui Cristoiu.
Moderatorul de la Antena 3 declară că nu va accepta nicio propunere din partea partidelor politice pentru alegerile prezidențiale.
„Mulțumesc maestrului Ion Cristoiu pentru generozitatea sa. Aș vrea să subliniez faptul că sub nici o formă și în nici un moment nu-mi pun problema să accept vreo nominalizare de candidat la președinție, nici din partea PSD și nici partea altui partid. Nu mă interesează nici un fel de propunere de acest fel”, a declarat Mihai Gâdea pentru dcnews.