Denis Alibec este disperat să plece de la Astra în această perioadă de transferuri, dar şansele sale scad pe zi ce trece. Gaziantepspor, formaţia pregătită de Marius Şumudică, a făcut o ofertă de 800.000 de euro, dar Ioan Niculae spune pas. Patronul Astrei, 66 de ani, nu acceptă sub un milion de euro, chiar dacă jucătorul intră în iarnă în ultimele şase luni de contract. Şi poate să plece liber de contract.
Giovanni Becali, 68 de ani, impresarul lui Dennis Alibec, a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Ioan Niculae. I-a reproşat miliardarului că nu îşi plăteşte jucătorii, dar şi că nu îi tratează cu respect. Şi-a amintit şi de perioada în care cei doi au fost colegi în penitenciar.
„Eu cred că patronul Astrei se ține tare, pentru că așa a făcut tot impul. El e un miliardar închipuit, care s-a jucat tot timpul cu fotbaliștii. Jucătorii au fost subordonați pentru el, neplătiți câte 4-5 luni… și au plecat numai când a vrut el. Am experiențe foarte urâte cu dânsul. Are niște apucături de Evul Mediu. Eu l-am cunoscut mai bine la penitenciar. A fost cu mine și mi-am dat seama ce om e. Acolo cunoști oamenii. Când venea la Jilava, era bine, când pleca, nici nu ne saluta. Când îi venea un pachet, îl mânca singur. Acolo mi-am dat seama cine e cu adevărat acest așa-zis patron, miliardarul numărul 1 al României, așa cum își spune el”, a declarat Giovanni Becali la ProX.
Marius Şumudică nu îşi pierde speranţa că va obţine transferul lui Denis Alibec şi îi face o descriere inedită atacantului de la Astra.
„Eu am mai spus-o, mi-l doresc foarte tare pe Denis Alibec. Are gamba… zici că e fier de călcat! Dacă îl vezi pe stradă, cu tatuajele alea, te sperii, spui că e bodyguard, te aștepți să-ți dea și două palme. Dar el e un băiat bun, sensibil”, a spus Şumudică la ProX.