Un vlogger renumit a spus câți bani a câștigat Bianca Comănici în numai un an la Puterea Dragostei, în sezonul 2. Denis Petcu, căci așa este numele vloggerului, a aflat cât a câștigat Bianca Comănici la emisiunea-concurs.
”Bianca a câștigat într-un an la Puterea Dragostei 60.000 de euro, doar în sezonul 2. Este vorba despre premiile săptămânale, banii pe care-i primeau concurenții ca salariu sau diurnă și de marele premiu câștigat în finală. Suma este uriașă, trebuie să recunoașteți! Și poate acum înțelegeți de ce nu o plac ceilalți concurenți și sunt invidioși pe ea”, a mărturisit Denis Petcu într-un vlog de-a său.
Acesta, susținător al Biancăi Comănici, a mai afirmat că nu a pus la socoteală banii și avantajele pe caare le obține tânăra din colaborările de pe paginile de socializare.
”Am înțeles că acum câștigă bani buni din Youtube”, a mai precizat Denis Petcu.
Ne reamintim că Bianca Comănici a intrat în casa Puterea Dragostei la începutul sezonului 1, și anume, în toamna anului 2018. Ea a fost eliminată, dar a revenit în concurs datorită voturilor telespectatorilor, iar asta pentru că pe parcursul emisiunii aceasta a fost concurenta cu cei mai mulți susținători.
Adorată de telespectatori, Bianca a câștigat emisiunea, sezonul 1, în vara anului trecut. A rămas apoi în Turcia și a continuat să fie concurentă și în sezonul 2. Și-a găsit acolo dragostea, povestea de dragoste dintre ea și Livian fiind pusă la grele încercări, dar i-a adus Biancăi și mai multă susținere din partea publicului. La finalul sezonului 2, Puterea Dragostei, după mai multe săptămâni în care a fost liderul casei, aceasta a câștigat din nou trofeul emisiunii.
Apoi, întoarsă în România, Bianca și-a crescut canalul de YouTube, unde acum are peste 150.000 de abonați și postează filmulețe din viața ei, având și contracte de imagine. Relația cu Livian s-a încheiat însă, iar ea este singură la momentul de față.