Primarul General al Capitalei este în război cu toată lumea. Care este motivul conflictului dintre primarul general al Capitalei, Gabriela Firea și Ministru Transporturilor, Lucian Bode.
Linia de tramvai 41 a stârnit un adevărat conflict între Gabriela Firea și Lucian Bode. Potrivit Ministrului Transporturilor, refuzul Gabrielei Firea de a suspenda această linie ar fi pus bețe în roate lucrărilor de la magistrala M5 de metrou.
Primăria Bucureștiului a anunțat că solicitarea Metrorex cu privire la suspendarea timp de 10 zile a circulației tramvaiului pe linia 41, pentru realizarea unor lucrări de suprafață la magistrala M5, poate fi onorată în luna octombrie.
„Metrorex a solicitat STB să suspende timp de 10 zile circulația tramvaiului pe linia 41, pentru a realiza unele lucrări la suprafață. Solicitarea poate fi onorată de STB în luna octombrie, atunci când are loc recepția pentru un nou lot de autobuze hibrid achiziționate de Primăria Capitalei.
Demersul pentru suspendarea liniei de tramvai presupune alocarea a minim 42 de autobuze, ținând cont că este vorba despre o linie foarte solicitată, cu o capacitate de transport de aproximativ 200.000 de călători zilnic. În contextul pandemiei de coronavirus, întregul parc circulant al STB SA este scos în traseu, astfel încât să ofere posibilitatea călătorilor să respecte distanțarea fizică”, se arată într-un comunicat al PMB.
Marți, Ministrul Transporturilor a declarat că lucrările pentru finalizarea magistralei de metrou merg înainte, cu sau fără sprijinul primarului general al Bucureștiului, iar darea în folosință a metroului se va face conform ultimelor termene asumate de cei implicați.
„Toți factorii implicați în realizarea acestui important obiectiv pentru București și bucureșteni trebuie să înțeleagă necesitatea finalizării acestuia, dar și beneficiile pe care le va produce noua magistrală de metrou din Drumul Taberei. Doamna primar general, dacă este primarul întregului București, trebuie să participe activ la finalizarea noii magistrale și nu să meargă pe șantierele obiectivelor de investiții care nu intră în atribuțiile domniei sale. Știu că doamna primar general se află în plină campanie electorală și ar fi trebuit ca această lucrare să fie una prioritară pentru administrația pe care încă o conduce și să se implice activ pentru locuitorii zonei.
Acest obiectiv, deja foarte mult întârziat, reprezintă o prioritate pentru ministerul pe care îl conduc și de aceea am și făcut apel public la dialog. O anunț, și pe această cale, pe doamna Firea că lucrările pentru finalizarea acestei magistrale merg înainte, cu sau fără sprijinul dânsei, și că darea în trafic a metroului, cu călători, se va face conform ultimelor termene asumate de către cei implicați. Interesul cetățenilor Bucureștiului este pentru mine mult mai important decât campania electorală în care se află unii sau alţii”, a declarat Lucian Bode.