01 sept. 2020 | 17:36

Alertă meteo ANM. Vin ploile și furtunile în România. 16 județe vor fi afectate

Vremea Meteo
Alertă meteo ANM. Vin ploile și furtunile în România. 16 județe vor fi afectate
Alertă meteo ANM. Vin ploile și furtunile în România. 16 județe vor fi afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de vreme rea, valabil în mare parte din țară, până miercuri la ora 3:00. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Mai multe detalii, în continuare.

Cod galben de vreme rea în 16 județe

După o vară toridă, meteorologii vin cu vești proaspete chiar în prima zi de toamnă. ANM a emis un Cod galben de fenomene periculoase, valabil pentru 16 județe ale țării. Potrivit specialiștilor, vom avea parte de o schimbare radicală a vremii.

Codul galben este valabil de astăzi, de la ora 16:00, până miercuri la ora 3:00, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în zona de munte şi nordul Moldovei, respectiv marţi, ora 18:00, până miercuri, ora 3:00, în Oltenia.

Alerta vizează judeţele: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt.

Când și unde se răcește vremea

Temperaturile scad, iar vremea se va răci și va deveni în general instabilă în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării.

„Înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie“, informează ANM.

ANM a emis un Cod galben de vreme rea în 16 judeţe

ANM a emis un Cod galben de vreme rea în 16 judeţe

Ploile ar putea avea și caracter torențial, iar pe arii restrânse se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și căderi de grindină.

De asemenea, până la orele 23:00, în Banat, Crișana, Maramureș și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

„Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp“, potrivit ANM.

În restul zonelor, vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară la amiază, când indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.