Theresa May și-a anunțat demsia din funcția de premier al Marii Britanii, după întâlnirea cu Graham Brady, președintele Comitetului 1922 din Camera Comunelor. Acesta din urmă era gata să declanșeze procedura pentru a obține al doilea vot de neîncredere pentru premierul Regatului Unit.
Decizia de a demisiona a fost luată după ce Theresa May a discutat cu liderul din Camera Comunelor. Acesta a aunțat-o că va declanșa o a doua procedură pentru votul de neîncredere al Parlamentului, dacă nu va decide să plece singură din funcție.
Theresa May va demisiona în data de 7 iunie 2019. Ea este în această funcție din data de 13 iulie 2016, puțin după ce englezii s-au anunțat pentru ieșirea din UE, în proporție de 52%, la vot.
Într-o declarație dată pe Downing Stret, Theresa May a spus că a făcut tot ce a putut pentru Brexit și că regretă că nu a putut duce până la capăt procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„În 2016 i-am pus pe oameni să aleagă, iar în ciuda predicțiilor britanicii au votat pentru ieșirea UK din Uniunea Europeană. Sunt la fel de sigură astăzi, ca acum 3 ani, că dacă îi pui pe oameni să aleagă, ai datoria de a implementa ceea ce decid. Am făcut tot ce am putut pentru a respecta acest lucru.
Am făcut tot ce am putut pentru a-i convinge pe parlamentari să susținț acordul pentru Brexit. Din pțcate, nu am reușit. Am încercat de trei ori. Cred că am luat decizia corectă să insist și când șansele de succes erau scăzute. Dar acum îmi este clar că este în interesul țării să avem un nou premier care să preia aceste eforturi.
Este și va rămâne întotdeauna un profund regret pentru mine faptul că nu am reușit să duc până la capăt Brexitul. Succesorul meu va trebui să găsească o cale de urmat care să onoreze rezultatul referendumului. Pentru a reuși, el sau ea va trebui să găsească consens în parlament, unde eu nu am reușit. Un astfel de consens va fi atins numai dacă cei din ambele părți ale dezbaterii sunt dispui să facă compromisuri”, a declarat Theresa May cu lacrimi în ochi.