Germania este una dintre ţările europene afectate destul de grav de pandemia de coronavirus. Angela Merkel a făcut noi precizări legate de relaxarea restricţiilor sanitare.
Cancelarul german a anunţat că exclude orice nouă relaxare a restricţiilor sanitare impuse de autorităţi, dat fiind că numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut în Germania. De asemenea, Angela Merkel a îndemnat populaţia să respecte în continuare recomandările pentru stoparea răspândirii epidemiei de COVID-19.
„Vestea bună este că, dacă respectăm regulile, o bună parte din viaţa publică este posibilă. Dacă cifrele scad, putem să ne deschidem mai mult. Dacă nu scad sau chiar cresc, trebuie să ne întrebăm ce este nevoie şi, în orice caz, nu pot exista pentru moment noi măsuri de relaxare”, a declarat cancelarul german.
Prin măsurile luate de autorităţi, Germania a reuşit să ţină numărul de infectaţi la un nivel destul de scăzut comparativ cu ţările vecine, dar în ultima perioadă lucrurile au luat o turnură neaşteptată. Până acum, statul condus de Angela Merkel a înregistrat 225.404 de îmbolnăviri şi 9.236 de decese.
„Suntem în mijlocul pandemiei. Virusul este aici, chiar dacă invizibil. Nu există încă un vaccin şi nici tratament. De aceea, vedem că deplasările în creştere şi mai multe contacte între oameni duc la un număr tot mai mare de cazuri. În Germania, numărul cazurilor s-a dublat în ultimele trei săptămâni. Este o creştere care nu ar trebui să mai continue şi pe care trebuie să o oprim”, a explicat Merkel.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Angela Merkel a declarat că prioritare sunt economia şi protejarea locurilor de muncă.
„Pentru noi, priorităţile sunt menţinerea cât mai mult posibil a activităţii economice şi protejarea locurilor de muncă, iar pentru asta avem programe de stimulare, şi garantarea că şcolile şi grădiniţele rămân deschise”, a mai spus cancelarul german.