Un bărbat a fost urmărit de poliție și blocat pe Autostrada Soarelui. Șoferul beat a amenințat polițiștii cu un pistol după ce aceștia l-au oprit în trafic.
După ce a fost urmărit pe Autostrada Soarelui, un conducător auto a fost oprit și blocat de către oamenii legii. În momentul în care a fost oprit în lângă stația de taxare Fetești, șoferul a recurs la un gest necugetat și a vrut să îndrepte un pistol către polițiști.
Polițiștii constănțeni au fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112. Apelul era legat de un ”șofer posibil băut la volan, care conduce haotic” și care se îndrepta spre București. După ce oamenii legii l-au prins pe șoferul băut, acesta a devenit recalcitrant. Inițial a scos un pistol din torpedoul mașinii sale, pentru a-i amenința pe oamenii legii și apoi a fugit de la locul faptei.
După ce a fost ajuns din urmă de polițiștii care l-au blocat pe Autostrada Soarelui, șoferul a fost imobilizat pe loc și i s-a confiscat arma.
În urma testării cu etilotestul s-a dovedit faptul că, bărbatul a urcat beat la volan, având o alcoolemie de 0,97 mg/alcool pur în aerul expirat. Totodată, șoferul avea și permisul de conducere deja reținut.
Șoferului i s-a întocmit un dosar penal pe numele său pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Bărbatul este cercetat sub control judiciar.
„Polițiștii efectuează, de asemenea, verificări privind legalitatea deținerii pistolului de tip airsoft”, transmite IGPR.
În urmă cu aproximativ un an, un alt șofer supărat că nu poate depăși un grup de bicicliști a tăiat calea acestora și a ieșit din mașină, fluturând un pistol. Fapta s-a petrecut pe o stradă intens circulată din Sectorul 4 din București.