Aproape două milioane de turiști au vizitat anul trecut București. Unul dintre cele mai importante motive pentru care aleg România ca destinație turistică sunt prețurile mici.
București ocupă locul doi în clasamentul celor mai ieftine destinații. Ca să vezi ce înseamnă „ieftin”, ei bine, o masă pentru două persoane într-un restaurant din Centrul Vechi costă aproximativ 20-25 de euro și include preparate în general scumpe. O bere costă în jur de 3,5 euro, iar o cafea este doar 3-3,5 euro.
Calculul acesta a fost prezentat de Raluca Hatmanu, director comunicare, Christian Tour, într-un reportaj Digi24.
Cazarea în București este, de asemenea, avantajoasă pentru străini, cu alternative precum hosteluri, butic-hoteluri. Un cuplu plătește mai puțin de 100 de euro pentru un wekeend.
Dacă vorbim despre transportul în comun din Bucureşti, o cursă cu taxiul prin centrul Capitalei este cu mult mai ieftină chiar şi faţă de capitala Serbiei.
România ca destinație turistică este și în atenția italienilor. Cotidianul Corriere della Sera recomandă România ca destinaţie turistică. Viaţa de noapte şi preţurile mici sunt câteva dintre argumente. Firesc, au remarcat și că atât mâncarea şi băutura, cât şi biletele de intrare în unele dintre cele mai cunoscute locuri, cum ar fi Castelul Bran şi Salina Turda, sunt foarte ieftine.
Bogdana Balmuș, manager PR, Castelul Bran, a declarat că dintre cei un milion de oameni care le trec pragul anual, 60% sunt străini. În ultimul timp a crescut foarte mult interesul turiştilor din Asia pentru ţara noastră şi pentru Castelul Bran. Și Salina Turda se află pe lista celor mai vizitate obiective turistice. Peste 600.000 de oameni au vizitat în acest an Salina Turda.
Italienii pun și oferta culinară ca punct forte. România poate rivaliza cu destinații renumite din Spania sau Grecia, dacă te iei după aceștia.