Oficialii Univesității Craiova au anunţat azi, pe pagina oficială de Facebook, că antrenorul echipei, Cristiano Bergodi, a fost depistat pozitiv la testele pentru COVID-19.
Antrenorul principal al Universității Craiova, Cristiano Bergodi, este persoana din staff-ul tehnic al echipei oltene care a fost depistată pozitiv la testul pentru COVID-19.
De asemenea, antrenorul italian a mai avut, în trecut, un test neconcludent, iar ultimul rezultat a fost, din nefericire, pozitiv. Gruparea din Bănie a anunţat, de asemenea, şi că întreg lotul de jucători a ieşit negativ la ultimele teste pentru coronavirus.
„În urma testului COVID-19 efectuat ieri, întreg lotul de jucători este NEGATIV, în timp ce în rândul staffului tehnic a fost depistat un caz pozitiv. Din fericire, colegul nostru este asimptomatic„, au anunţat oltenii, pe pagina oficială de Facebook.
Pentru Universitatea Craiova, acesta este al patrulea test pozitiv de COVID-19 după ce în urma testărilor efectuate la sfârşitul lunii iulie fuseseră depistate alte trei cazuri, toate în rândul membrilor din staff-ul tehnic.
De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucătorii şi angajaţii cluburilor FC Botoșani, FC Dinamo, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi şi Astra Giurgiu. Cazurile înregistrate au dus la suspendarea unor meciuri şi la deschiderea unor anchete epidemiologice de către DSP.
În plus, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive de coronavirus la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, FC Argeş, precum și ASU Poli Timişoara. Nici arbitrii nu au fost iertați de virusul ucigaș. În rândul acestora, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum 6 cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
Pe de altă parte, meciul Astra-Universitatea Craiova a declanşat probleme prin amânarea sa succesivă, după apariţia cazurilor de coronavirus la cele două cluburi. După ce s-a vehiculat că meciul nu se va mai juca deloc, faptul că de rezultatul său şi, mai apoi, de cel al Astrei cu FCSB, depinde stabilirea ierarhiei finale în play-off, i-a determinat pe oficialii de la LPF să decidă programarea acestor două partide în săptămâna în curs.
Problema ambelor echipe este că unii şi-au trimis jucătorii în vacanţă până la finalul săptămânii în curs, iar ceilalţi nu ştiu cu cine o să joace după rezultatele pozitive la coronavirus, care au fost făcute joi dimineaţă, în Capitală. Oltenii de la prima echipă au primit liber de marţi până duminică. Nici Astra nu se poate baza pe unii dintre jucători, în condiţiile în care, de exemplu, cei cu teste pozitive nu pot fi folosiţi.