Emoții mari pentru unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de radio. Daniel Buzdugan a transmis ieri un mesaj îngrijorător pe contul său de Facebook, iar cei dragi au reacționat imediat în încurajarea acestuia. Un împătimit al vacanțelor în Grecia, simpaticul prezentator de la Morning Zu nu a făcut excepție nici anul acesta la ele, motiv pentru care a fost nevoit să își facă un test COVID.
Pentru că se pregătește să plece într-o vacanță în Creta, simpaticul om de radio a fost obligat conform politicii Greciei să efectueze un test COVID-19, cu cel mult 72 de ore înainte de a ajunge la destinație. Zis și făcut. Supus unor emoții mari, Daniel Buzdugan a simțit să împărtășească cu prietenii de pe Facebook această experiență, ba mai mult, le-a transmis să se roage pentru un rezultat negativ al testului.
Acesta și-a asumat ambele variante de rezultate, explicând că „va ajunge ori la bal, ori la spital”.
“Un chip livid așteptând testul COVID. Toți cei care v-ați vazut cu mine în ultimele două săptămâni bateți o cruce mare ca pe Caraiman, ca să ies negativ , deși eu sunt un tip pozitiv de fel:) va pup și vă dau de veste cum stă treaba cu mine: ori la bal , ori la spital.
Testul l-am făcut la Băneasa în parcare și nu a fost coadă deloc. Este suportabil testul îți bagă un bețișor pe gât și pe nas totul foarte simplu”, a fost mesajul transmis de Daniel Buzdugan, luni, pe pagina sa de Facebook.
Daniel Buzdugan este o persoană publică extrem de iubită și apreciată de toți românii. El este foarte credincios și nu o singură data i-a îndemnat pe români să meargă la biserică pentru a se ruga. Cea mai recentă postare a sa pe temă religioasă a fost în urmă cu două zile, atunci când le-a mulțumit prietenilor virtuali credincioși că i-au urmat sfatul și s-au dus în număr mare la Sfânta Liturghie de la biserica Podu Văleni Prahova.
“Vă mulțumesc din inimă tuturor celor care ați răspuns la rugămintea mea de ieri de a veni astăzi la Sfânta Liturghie la biserica Podu Văleni Prahova (40km de București)!
Asa cum spunea Domnul nostru Iisus Hristos, minunile trebuie să le facem și noi oamenii pentru că Dumnezeu ne-a dat toate cele necesare: avem, gură, brațe, minte, inimă, picioare, doar să le folosim în slujba binelui!
Oricum a fost o mare bucurie sa vezi cum renaște un loc pustiu, un loc păstorit aproape 5 ani de unul din marii duhovnici ai României, părintele Constantin Galeriu. Drum bun spre casă, poftă bună și să aveți o duminică binecuvântată! Amin!”.