Mihaela, prima soție a fostului acționar de la Dinamo Cristi Borcea, se află în vacanță, pe Litoral. Pentru a-și aduce mai bine aminte de momentele petrecute acolo, a imortalizat câteva dintre ele, apoi le-a împărtășit cu admiratorii ei din mediul virtual. Pe lângă multele complimente, aceasta a primit și un comentariu scris cu amar și regret legat de cum arată stațiunea pe care a ales-o afacerista pentru această vară.
În vara guvernată de pandemie, Mihaela Borcea a rămas în țară, cel puțin până acum. Fosta soție a lui Cristi Borcea a ales stațiunea Olimp ca destinație, unde are și un hotel. Aceasta s-a lăsat fotografiată pe malul mării, purtând o rochie vaporoasă, cu umerii lăsați și o pereche de sandale cu multe accesorii, cu talpă înaltă, la care a asortat și o pereche de ochelari fumurii de soare. Ținuta i-a adus complimente, dar ceea ce a stricat amintirea sa din această vară au fost gunoaiele din jur, remarcate de urmăritorii ei.
„Fumoasă doamnă! Păcat că în imediata apropiere sunt gunoaiele aruncate ala-n dala!”, a scris un admirator.
Hotelul de 4 stele deținut de Borcea la Olimp are 6 etaje și este amplasat pe faleză. Unitatea a fost renovată în anul 2012, la puțină vreme după ce a fost preluată de familia Borcea. În trecut, aceasta nu a fost o afacere grozavă pentru Mihaela Borcea care, în 2013, a hotărât să îl bage în insolvență. Hotelul și-a redeschis porțile pentru turiști în 2017. Pe lângă hotel, familia Borcea are și o plajă în stațiune, denumită Davos Beach, cotată la 4 stele, căreia Mihaela îi face reclamă pe paginile de socializare.