Schimbare imporantă pentru clienții Orange! Compania de telefonie mobilă a trimis notificări către toți clienții prin care îi informează că se va renunța la factura tradițională, pe hârtie, fiind adoptat un format electronic. Așada, toți clienții Orange vor primi e-mail cu cât au de plată în fiecare lună.
„Salut! Te anunțăm că, începând cu luna aceasta, factura ta Orange va fi disponibilă exclusiv în format electronic și o vei primi lunar pe e-mail. O poți accesa oricând și pe calculator, în My Orange https://oran.ge/facturi sau din SMS-ul prin care te-am înștiințat de emiterea facturii”, se arată în mesajul transmis de operator.
Reprezentanții Orange România au declarat pentru profit.ro că notificarea a fost transmisă către câteva mii de clienți și că operațiunea urmărește reducerea consumului de hârtie și sprijinirea clienților în adoptarea metodelor digitale de primire și de plată a facturii.
„SMS-ul a fost transmis către câteva mii de clienți care primesc deja factura Orange și prin intermediul e-mail-ului. Pentru a le fi mai ușor să intre în posesia facturii în format digital, clienții o pot descărca direct din SMS sau o pot accesa din aplicația My Orange. Ne dorim să sprijinim clienții în adoptarea metodelor digitale de primire și de plată a facturii și, în același timp, să contribuim la reducerea consumului de hârtie.
Acest tip de acțiuni fac parte din strategia de responsabilitate socială a Orange România, cu scopul de reducere a impactului asupra mediului înconjurător. Clienții au opțiunea de a păstra factura în format fizic. Dematerializarea proceselor și eficientizarea consumului de resurse – în acest caz, cel de hârtie – înseamna parcurgerea unui drum lung, dar care ne ajută pe noi toți, companii și clienți, să avem un comportament mai responsabil față de mediul înconjurător”, au afirmat reprezentanții Orange România.