Șeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a lansat ieri un apel de responsabilitate față de toți cetățenii. Reprezentantul PNL afirmă că România va reveni extrem de greu la normalitate, atâta vreme cât nu există cooperare în vederea luptei împotriva răspândirii noului coronavirus. Acesta a menționat că relansarea economică este prioritară, însă este nevoie de sprijin din partea populației.
România se confruntă cu o situație fără precedent, până astăzi înregistrându-se 44,798 de îmbolnăviri cu COVID-19, dintre care 1.120 de cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din 15.000 de teste. Ionel Dancă a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care le solicită oamenilor cooperare și obediență cu privire la recomandările pe care autoritățile și medicii le transmit.
Acesta consideră că există un mix de factori care au contribuit la situația actuală, printre care atacurile politico-juridice iresponsabile combinate cu instigarea la nerespectarea măsurilor de prevenție, din partea diferitelor persoane politice. De asemenea, Ionel Dancă le transmite oamenilor că nu se doresc restricții suplimentare, dar acest lucru va depinde de evoluția situației.
„Încep această postare prin a spune foarte clar că relansarea economică este prioritatea noastră şi că în niciun caz nu vrem alte restricţii care pot afecta economia.
Din păcate, suntem într-o nouă zi cu peste 1000 de infectari. Vidul de legislaţie pentru combaterea răspândirii infecţiilor cu noul Coronavirus, provocat de atacuri politico-juridice iresponsabile în plină pandemie, combinat cu o propagandă obscură de decredibilizare a pericolului Covid, ne-au adus din nou într-o situaţie limită.
Momentul nu este uşor din punct de vedere sanitar şi tot planul nostru de a relansa economia depinde acum de un efort comun, colectiv, naţional, de a respecta regulile pentru limitarea răspândirii epidemiei cu noul Coronavirus”, afirmă reprezentantul PNL.
Ionel Dancă explică faptul că Guvernul a fost receptiv la toate nevoile populației, regândind și adoptând rapid soluții pentru a susține din punct de vedere angajații și angajatorii români. Acesta afirmă că „într-un ritm fără precedent” au fost adoptate noi programe guvernamentale pentru relansarea economică.
„Alte programe importante din Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică sunt finalizate şi în curs de avizare şi aprobare: programul de granturi pentru repornire de 1 miliard de Euro pentru companiile afectate de criză, apelul de proiecte pentru digitalizarea companiilor în valoare de 150 milioane Euro, sprijinirea programului flexibil de muncă, decontarea a 41,5% din salariu pentru sezonieri şi a 35% din plata zilierilor„.
Reprezentantul PNL trage un semnal de alarmă vizavi de toate eforturile depuse până acum, vizavi de relansarea economică, astfel că le cere oamenilor să nu arunce la gunoi tot timpul, banii și energia alocate în acest sens
“Toate aceste măsuri de sprijin şi programe guvernamentale de investiţii în economie depind de limitarea răspândirii epidemiei Covid-19. Acesta este adevărul, iar noi nu vrem în niciun caz să ne întoarcem la măsuri de restricţii care să afecteze economia. De aceea, este esenţial să nu irosim efortul tuturor de până acum şi să facem un nou efort comun pentru a limita răspândirea infecţiilor cu Coronavirus„, a concluzionat acesta.