Germania schimbă multe lucruri din cauza românilor. Ce hotărâre au luat oficialii nemți recent? Mesajul ministrului Muncii.
Germania este pe cale să adopte o nouă lege care îi are în prim-plan pe românii care muncesc și trăiesc în țara lor. Aceasta arată că toate companiile din domeniul ambalării cărnii vor fi obligate să angajeze direct personalul în abatoare, în loc să subcontracteze activitatea, arată Reuters, citat de incont.știrileprotv.ro. Inițiativa are rolul de a evita focare noi de coronavirus create de condiții de lucru neconforme. Ministrul Muncii a condamnat sistemul de „sub-sub-contractare” în care intermediarii se bazau pe alte subcontracte pentru a găsi personal, arată Agerpres. Proiectul de lege popus de Hubertus Heil interzice subcontractarea în domeniile esențiale precum sacrificarea animalelor și procesarea cărnii. De asemenea, se arată că se reglementează mult mai strict cazarea în comun a agajaților, stabilindu-se astfel o cotă anuală de inspecții pe teren. Conform noilor informații, legea ar urma să intre în vigoare în luna ianuarie a anului viitor și se așteaptă ca guvernul condus de cancelarul Angela Markel să adopte proiectul săptămâna viitoare, după prezentarea punctelor de vedere și ale altor ministere.
Obiectivul: „toţi angajaţii din zonele cheie să fie angajaţi direct de companie”, a informat Toennies într-un comunicat de presă
Termen: până la finele anului 2020
Ggrupul Tonnies, mare procesator de animale și carne care se află la originea unui focar de coronavirus, a anunțat că va angaja direct 1.000 de lucrători până la 1 septembrie a.c, fără să mai recurgă la subcontracte. Abatorul a anunțat că intenționează și să închirieze spații de cazare pentru viitorii angajați permanenți în zona din apropierea principalului său abator. Subliniem faptul că 30.000 de români au ajuns în Germania în timpul pandemiei. În luna mai, ministrul Muncii din România a mers în Germania unde a vizitat mai multe firme în care lucreză muncitori români.
- „Situaţiile pe care le-am examinat cu atenţie au arătat un număr de probleme sistemice care nu au fost rezolvate adecvat în ultimii ani”, a declarat pentru Reuters Violeta Alexandru.