Guvernul anunță investiții masive la Centrala de la Cernavodă! Cel care a făcut anunțul a fost premieul Ludovic Orban, care a spus că are în plan investiţii în valoare 8-9 miliarde de euro la centrala nucleară, atât pentru retehnologizarea reactorului 1, cât și pentru construirea reactoarelor 3 şi 4.
”Pentru centrala nucleară avem planuri mari, obiectivul nostru este să realizăm investiţii de 8-9 miliarde de euro, investiţia privind retehnologizarea reactorului 1, de asemenea investiţia privind construcţia reactoarelor 3 şi 4. De la instalarea guvernului nostru există o schimbare de abordare, vrem să realizăm aceste investiţii cu parteneri serioşi din zona euroatlantică, parteneri care să aibă expertiza, tehnologia necesară, pentru a putea susţine realizarea acestor investiţii fundamentale pentru dezvoltarea economică a României”, a spus Orban, în timpul unei vizite la Centrala Nucleară Cernavodă, potrivit Agerpres.
”În cel mai scurt timp, ca urmare a constituirii unei echipe la nivel guvernamental, mandatată să exploreze cele mai bune variante pentru realizarea investiţiilor, vom negocia şi vom semna acorduri astfel încât să putem să demarăm aceste investiţii fundamentale pentru România”, a spus premierul.
”De asemenea, este de mare interes investiţia în instalaţia de detritiere, pentru realizarea de tritiu, şi, în mod evident, este de mare interes şi utilizarea izotopului Cobalt 60, de asemenea un produs extrem de util şi de căutat, care poate să genereze avantaje economice pentru România”, a adăugat el.
Întrebat despre anul finalizării lucrărilor la reactoarele 3 şi 4, Ludovic Orban a spus că 2030 rămâne termenul avut ca obiectiv.
”Deja am făcut paşi semnificativi, gândim potenţialii parteneri, negocierea condiţiilor, astfel încât să fie cât mai favorabile pentru România, schema de finanţare a acestor investiţii şi, cu siguranţă, termenul 2030 este un termen pe care îl avem ca obiectiv pentru finalizarea reactoarelor 3 şi 4”, a spus Orban.