22 iul. 2020 | 09:15

3 ani de la moartea Denisei Manelista. Gestul emoționant făcut acum

Monden
3 ani de la moartea Denisei Manelista. Gestul emoționant făcut acum
3 ani de la moartea Denisei Manelista. Gestul emoționant făcut acum

Pe 23 iulie se împlinesc 3 ani de la moartea fulgerătoare a Denisei Răducu. Astfel, familia Denisei a refăcut mormântul artistei după ce acesta fusese distrus în urma unui incendiu. Tot în meoria cântăreței, familia vrea să termine casa unde Denisa Răducu avea de gând să se retragă după ce termina cu muzica.

Se împlinesc 3 ani de la moartea Denisei Manelista. Gestul emoționant făcut acum de familie

Acum, mormântul Denisei Răducu este din nou frumos, scrie wowbiz.ro. A fost schimbată curcea, afectată de flăcări, au apărut două vitrine în față, ce adăpostesc icoane și fotografii dragi artistei și familiei, iar florile sunt prezente peste tot, ca și jucăriile de pluș lăsate la mormânt de cei ce au iubit-o.

Am decis să facem un mormânt elegant, așa cum a fost Denisa pe când trăia. Dar am ales alte culori pentru piatra funerară și, pe partea din față, în piatră, este gravat chipul ei, iar pe spate este așezată fotografia ei favorită”, a declarat Adelina, sora regretatei Denisa Răducu.

Denisa Răducu a decedat la 27 de ani

Denisa Răducu a decedat la 27 de ani

Refacerea mormântului artistei a costat 12000 de euro

Cheltuielile cu refacerea mormântului s-au ridicat la circa 12000 de euro. De asemenea, vila pe care artista vroia să și-o ridice în comună este în plină construcție, echipe de muncitori lucrând pe ture pentru a termina cât mai repede.

Noi o să ne mutăm în casă mai încolo, la bătrânețe, după ce ne vom întoarce din Spania, dar important este să terminăm și să arate totul așa cum credem noi că și-ar fi dorit și Denisa. Până acum investiția în imobil a ajuns la circa 40000 de euro, dar cred că la final, cu finisări cu tot, va costa totul peste 100.000 de euro”,  a declarat Florian, cumnatul Denisei.

Denisa Răducu a murit după o lungă suferință

Denisa Răducu a murit în agonie după ce a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular. Medicii nu au mai putut face nimic pentru Denisa Răducu. Mai mult, pe lângă tratamentele medicale specifice bolii de care suferea, Denisa Răducu a încercat şi tratamente complementare, naturiste, dar, din nefericire, nici acestea nu au dat rezultate.

Denisa Răducu a murit pe 23 iulie 2017, acasă la ea, vegheată de mama, sora şi cumnatul ei. Artista avea doar 27 de ani.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro