21 iul. 2020 | 20:29

De ce nu a purtat Klaus Iohannis mască. Explicația Administrației Prezidențiale

Știri generale
De ce nu a purtat Klaus Iohannis mască. Explicația Administrației Prezidențiale
De ce nu a purtat Klaus Iohannis mască. Explicația Administrației Prezidențiale

La Consiliul European, purtarea măștii de protecție a fost opțională, nu obligatorie, iar acesta a fost motivul pentru care președintele Klaus Iohannis apare în unele imagini fără mască de protecție, iar în alte poze apare cu mască de protecție, la fel precum alți lideri europeni, a transmis azi Administrația Prezidențială.

De ce nu a purtat Klaus Iohannis mască

„În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, precum și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului. Cu toate acestea, pe parcursul celor patru zile și patru nopți de negocieri intense, Președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”, este răspunsul oficial al Administrației Prezidențiale pentru stiripesurse.ro.

Ce a anunțat Klaus Iohannis la finele maratonului de negocieri din cadrul Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi la finalul maratonului de negocieri din cadrul Consiliului European, că acordul la care au ajuns liderii Uniunii înseamnă un câștig pentru România, care a obținut 79,9 miliarde de euro.

„Tocmai s-a încheiat Consiliul European și am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România”, a declarat Klaus Iohannis.

„Iată că, după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

El a mai precizat că banii vor putea fi folosiți pentru refacerea infrastructurii, pentru construcția de școli sau spitale, precum și pentru modernizarea de sisteme publice.

„Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice”, a maai precizat Klaus Iohannis.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
E incredibil ce vrea să facă Aura Șova cu banii de la Vocea României
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
KLAUS IOHANNIS a DECIS! ANUNȚ privind PREMIERUL
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro