Simona Halep este în culmea fericirii. Le-a împărtăşit fanilor săi vestea cea mare cu o postare pe reţelele de socializare. Campioana de la Wimbledon este din nou mătuşă! Pe 19 iulie s-a născut al doilea copil al fratelui său, Nicu. Un băieţel care a primit numele Stere, acelaşi cu al tatălui Simonei. Iar pentru micuţul Stere astrele par deja aliniate pentru a ajunge un mare jucător de tenis. Nepotul Simonei Halep este născut în aceeaşi zi cu Ilie Năstase. Marele campion a împlinit astăzi 74 de ani.
Simona Halep a ales să dea vestea cea mare cu ajutorul unui scurt filmuleţ în care Tania, nepoţica ei, anunţă că are un frăţior. Aprecierile şi felicitările pentru Halep şi familia ei au început să curgă imediat după această postare. Fanii din întreaga lume au ţinut să îi transmită un mesaj româncei.
După o pauză de mai bine de cinci luni, Simona Halep este gata să revină în circuitul WTA. La începutul lunii august, fostul lider mondial a acceptat să ia startul la turneul din Palermo. Va fi cap de serie numărul 1 în Sicilia, iar bookmakerii o văd ca mare favorită. Petra Martic, Marketa Voudrousova și Johanna Konta sunt printre rivalele din competiția programată în perioada 3-9 august.
Programul Simonei Halep din următoarea perioadă va fi influențat de evoluția pandemiei de coronavirus. Românca nu ar vrea să fie nevoită să stea în carantină, astfel că șansele de a merge în SUA sunt minime. Va rata astfel participarea la Southern & Western Open, dar și la US Open. În schimb, obiectivul principal al anului rămâne un titlu la Roland Garros, competiție care a fost reprogramată. În acest sens, Simona va disputa mai multe turnee pe zgură în Europa în următoarea perioadă. Așa cum este cazul și cu Palermo.