Alex Velea se poate lăuda cu o soacră cu care nu îi este rușine să iasă în lume. Mama Antoniei este o femeie superbă, chiar dacă a împlinit frumoasa vârstă de 53 de ani. Denise Iacobescu a povestit care este secretul, cum se menține tânără și frumoasă.
Denise Iacobescu pare mai degrabă sora mai mare a Antoniei, nicidecum mama ei, atât de frumoasă este. De curând, Denise Iacobescu a fost invitată de Teo Trandafir la emisiunea sa de la Kanal D, unde a fost sărbătorită așa cum se cuvinte. „La revedere 52, bine ai venit 53! Astăzi (ieri, 16 iulie, n.r.), la ora 15.30, îmi încep celebearea zilei de naștere cu Teo și Bursucu!„, a anunțat Denise Iacobescu pe pagina personală de Instagram.
După, mama Antoniei a publicat tot pe rețelele de socializare o imagine cu tortul primit de la Kanal D. Astfel, Antonia, Alex Velea și copiii lor au trimis și ei felicitările de rigoare și toate cele bune pentru Denise Iacobescu, care le este de mare ajutor în viața de familie, fiind bunica, mama și soacra perfectă.
Cu această ocazie, Denise Iacobescu a povestit cum se menține în foprmă, tânără și frumoasă. “Până acum nu am intrat în nici o clinică de chirurgie estetică. De la vârsta de 12 ani am descoperit cremele şi produsele pentru îngrijire a tenului. Folosesc creme de gălbenele care costă câţiva lei, dar şi produse de marcă.
E important să te demachiezi şi să te hidratezi, deoarece, cu vârsta, tenul se usucă. Crema cu vitamina A face minuni în jurul ochilor şi, ca să evit ridurile de expresie, nu ies din casă fără ochelari de soare. Acasă am aparatura necesară: dispozitive manuale pentru curăţare, cele cu ultrasunete. Le am pe toate pentru că am fost şi cosmeticiană”, spunea mama Antoniei.
Când vine vorba despre alimentaţie, Denise Iacobescu își face toate poftele. “Mănânc cam tot ce vreau. Dulciurile sunt păcatul meu. Îngheţata e pe primul loc, apoi amandinele. Nu sunt simandicoasă la mâncare, însă am renunţat la pâine”.