Supraviețuitorii avionului rus care a luat foc pe aeroportul din Moscova au povestit clipele de groază petrecute în interiorul aeronavei. Avionul a fost ca o capcană mortală pentru câteva zeci de persoane, inclusiv un membru al echipajului.
Încă un avion a făcut victime, de această dată în Rusia, după ce o aeronavă a Aeroflot, compania națională a acestei țări, a luat foc după o aterizare forțată. Piloții au fost nevoiți să recurgă la această manevră din cauza unor probleme tehnice.
Ancheta care se desfășoară încă din seara zilei de 5 mai, dezvăluie informații contradictorii, mai ales de când pasagerii care au supraviețuit au oferit primele mărturii despre momentele de groază.
În total, la bordul avionului au fost 73 de pasageri și cinci membri ai echipajului. Dintre aceștia, doar 37 de persoane au supraviețuit.
Defecțiunile au apărut la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Șeremetievo din Moscova, piloții fiind obligați să se întoarcă pe pistă, dar au ratat prima aterizare forțată.
Unele surse spun că atunci a fost momentul în care a izbucnit incendiul la bordul aeronavei.
Între timp, pe rețelele sociale au apărut mai multe clipuri realizate de unii pasageri care încă se aflau la bordul avionului în flăcări. În timp ce majoritatea oamenilor intraseră în panică și se zbăteau să iasă, unii aveau chef de filmări, iar alții erau ocupați să-și ia întâi bagajele de pe rafturi.
Unii dintre pasagerii supraviețuitori spun că din cauza acestor persoane, mulți au căzut victimele flăcărilor și fumului.
Compania aeriană a transmis la scurt timp după tragedie și un comunicat de presă în care a precizat că membrii echipajului au făcut tot posibilul pentru a-i salva pe pasageri. Comunicatul precizează că operațiunea de evacuare s-a făcut în doar 55 de secunde. Totuși, zeci de pasageri și-au pierdut viața, inclusiv unul dintre membrii echipajului.
Se pare că acesta din urmă, Maxim Moiseev, a murit în timp ce-i ajuta pe pasageri să iasă din avion.
Tot martorii oculari spun că acele probleme tehnice au survenit din cauză că aeronava a fost lovită de un fulger.
Unii susțin că avionul era deja în flăcări atunci când a aterizat forțat. Alții însă, spun că abia la sol a izbucnit incendiul, ca urmare a faptului că aparatul de zbor a lovit pista cu coada.
Avonul avea rezervoarele pline cu combustibil, deci era ca o bombă care ar fi putut să-i ucidă pe toți cei aflați la bord, inclusiv echipele de salvare care urmau să se apropie.
„Da, aşa s-a întâmplat. Cel puţin, eu am văzut o străfulgerare luminoasă“, a declarat unul dintre pasagerii care au supravieţuit, Dmitri Hlebuşkin, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
„Tocmai decola şi aparatul a fost lovit de fulger […] Aterizarea a fost dură, aproape că ne pierdusem cunoştinţa de frică. Avionul sărea pe pistă ca o lăcustă şi a luat foc la sol“, a mărturisit un alt pasageri, Piotr Egorov, pentru cotidianul Komsomolskaia Pravda.