Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că în acest an Guvernul nu poate opera o creștere a pensiilor mai mare de 10%, iar o majorare de 40%, așa cum prevede legea formulată de PSD, ar înseamna un dezastru pentru România, în contextul în care economia globală traversează o perioadă de criză.
Șeful Finanțelor a mai spus că Guvernul Orban va găsi o soluție pentru a nu încălca textul Legii Pensiilor prin majorarea cu doar 10% a acestora, începând cu data de 1 septembrie, în contextul în care legea prevede o majorare de 40%.
„Înţelegem foarte bine că există această problemă şi pentru pensionarii din România. Nu este doar un lucru populist ceea ce facem, această creştere de 10%, este şi o datorie morală. Dar acest 10% este ce se poate face acum.
10% înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10% înseamnă foarte mult, iar 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini. Rămânem izolaţi. Şi înseamnă imediat o destabilizare a finanţelor publice în România.
Este un cost mult prea mare, pe care nu putem să-l ducem. 40% (majorare a pensiilor n.r) era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4%. Într-o perioadă de criză economică globală, aşa ceva este dezastru pentru România“, a declarat Cîțu.
Totodată, oficialul a subliniat că această decizie este una politică, pe care o va lua Guvernul României.
„Aceasta o să fie o decizie politică, aşa cum am luat decizia şi pentru a proroga şi legea cu dublarea alocaţiilor. Vom găsi o soluţie. Mai greu a fost să găsim resursele pentru a creşte pensiile şi cu 10%, este un efort bugetar important într-un an în care avem nevoie de investiţii, într-un an în care avem nevoie de a creşte capacitatea de producţie a economiei, de a salva companii, de a salva locuri de muncă.
În timp ce noi vorbim de această creştere a pensiilor, sunt zeci de mii, sute de mii de români care au fost în şomaj tehnic, un milion de oameni au fost în şomaj tehnic, şi acolo este un efort bugetar, pentru că am plătit pe de o parte şomajul tehnic, dar ca să îi ajutăm să se întoarcă la locul de muncă avem un program prin care plătim 41,5% din salariu“, a mai spus ministrul Finanțelor.