Vara își spune într-adevăr cuvântul! După averse continue și fenomene meteo nepotrivite sezonului cald, temperaturile de foc revin în România. Ce anunță meteorologii?
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au indicat o nouă prognoză. Aceștia arată că vom avea parte de o vară foarte călduroasă. După ploile zilnice de care am avut parte săptămânile trecute, acum ne bucurăm de canicula potrivită sezonului estival. În perioada 30 iunie, ora 12:00 și 1 iulie, ora 18:00, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară. Zonele afectate cel mai mult de temperaturile de foc sunt județele din zona de sud și sud-est, unde maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade Celsius. Miercuri, maximele vor fi cuprinse în general între 32 și 34 de grade Celsius. Disconfortul termic se va resimți în special în zonele de câmpie din regiunile precizate pe timpul amiezii. Indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
„Interval de valabilitate: 30 iunie, ora 12:00 – 30 iunie, ora 20:00 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Zone afectate: conform textului și hărții. În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei și estul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 30…50 l/mp.”
Administrația Națională de Meteorologie