Dacă elevii claselor a VIII-a au trecut deja peste emoțiile cu pricina, au mai rămas cei care au încheiat ciclul liceal. Iată tot ce trebuie să știi despre contestații!
Proaspeții absolvenți de liceu numără clipele până când se vor putea relaxa puțin, urmând ca mai apoi să treacă de alte giji în ceea ce privește facultatea pe care doresc să o urmeze. Aceștii au dat deja probele din cadrul Bacalaureatului 2020, iar cei care se văd neîndreptățiți de notarea profesorilor vor putea depune contestații în aceeași zi în care primesc notele, adică mâine, în intervalul orar 16:00 – 20:00 sau pe 1 iulie între orele 08:00 – 12:00. Rezultatele finale, după contestații, vin pe data de 5 iulie. Candidații pot trimite contestațiile prin mijloace electronice.
Trebuie completate, semnate și trimise printr-o declarație-tip prin care să menționeze că au luat la cunoștință faptul că soluționarea acesteia poate să modifice nota inițială prin creștere sau descreștere. Dacă elevul e minor, declarația trebuie să fie semnată de părinții săi sau tutorele legal. „Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen”, se menţionează în ordinul de ministru.