După ce s-a speculat că Adela Popescu și Gabriel Coveșeanu ar fi în pericol după ce s-au întâlnit, în urmă cu două săptămâni, cu Marcel Pavel, în cadrul show-ului ”Vorbește Lumea”, actrița a fost ”dată dispărută”. Vedeta nu participat la ediția de astăzi a emisiunii de zi. Partenerul ei de platou a venit cu detalii.
Adela Popescu nu a ajuns la emisiune, lucru care i-a îngrijorat pe telespectatori. Cove a spus că actrița are o afecțiune digestivă, drept pentru care zilele acestea nu s-a simțit deloc bine. Acesta a dat asigurări că partenera sa nu are probleme cu virusul COVID-19 și că va reveni curând în platoul ”Vorbește Lumea”.
Marcel Pavel și mai multe vedete care participă la ”Te cunosc de undeva” de la Antena 1 au fost infectate cu noul virus. Cântărețul a fost internat, pe 17 iunie, la Institutul ”Matei Balș”, după ce a dezvoltat o dublă pneumonie. Ancheta epidemiologică a condus ulterior la concluzia că Marcel Pavel s-a infectat pe platoul de filmare și nu a constituit sursa inițială a virusului. Pacientul zero a fost o altă persoană publică, nemenționată.
De asemenea, și în cazul Ozanei Brabancea, a lui Andrei Ștefănescu(asimptomatic), Toto Dumitrescu, Alina Pușcaș(asimptomatică) și Adriana Trandafir testele au rezultate pozitive. Rezultatul testului lui Cosmin Seleși a fost negativ, actorul simțindu-se foarte bine, precum Tavi Clonda și Monica Anghel.