20 iun. 2020 | 10:08

Lovitură pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce se întâmplă chiar acum cu prețurile la pompă

Știri generale
Lovitură pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce se întâmplă chiar acum cu prețurile la pompă
Lovitură pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. Ce se întâmplă chiar acum cu prețurile la pompă

Ridicarea restricțiilor de deplasare a impulsionat cererea de carburanți, care în plus s-a suprapus și peste o apreciere a prețului internațional al petrolului. Așadar, ”lovitura” era inevitabilă, trendul de ieftinire a benzinei și motorinei din perioada de urgență inversându-se acum.

Piața autohtonă traversează o perioada de scumpiri. Motorina și benzina, o nouă majorare de preț

De la finalul lunii aprilie și până acum, costul benzinei și al motorinei a suferit modificări, cauzate de majorarea prețurilor la țiței. Carburanții continuă să se scumpească după ce în perioada de urgență s-au redus cu 27 de bani pe litru, liderul pieței locale, Petrom, majorând în această săptămână benzina în medie cu încă 3 bani pe litru.

De la inversarea trendului, Petrom a efectuat patru scumpiri de benzină: una de 3 bani pe litru în urmă cu două săptămână, una cu 4 bani pe litru la începutul săptămânii trecute, alta vinerea trecută, de 3 bani pe litru, și ultima miercuri, tot de 3 bani. În total, Petrom a crescut în două săptămâni prețul mediu al benzinei comercializate în stațiile sale cu 13 bani pe litru, jumătate din ieftinirea de 27 de bani efectuată pe perioada de urgență.

Reducerea vânzărilor de carburanți, pagubă la bugetul de stat

La Bacău, unul dintre orașele cu cei mai ieftini carburanți, Petrom practică în urma scumpirii un preț de 4,24 lei pe litru la benzină – prețul din urmă cu o săptămână fiind de 4,22 lei pe litru – și de 4,45 lei pe litru la motorină – același cu cel de vinerea trecută.

Trebuie menționat că cererea internă de carburanți se va reduce în 2020 cu circa 20%, estimează FPPG, principala organizație patronală a producătorilor de petrol și gaze, lucru care va influența negativ nu doar rezultatele companiilor, ci și încasările la bugetul de stat. În luna aprilie, încasările din accizele achitate de sectorul energetic s-au redus cu peste 36%.

Conform calculelor făcute de Profit.ro, o reducere cu 20% a vânzărilor de combustibili ar conduce la o diminuare a veniturilor bugetului de stat de 5 miliarde de lei din accize (plus TVA) în 2020.

Parteneri