Loteria Română revine în forță după o pauză a agențiilor datorată pandemiei de COVID-19. În urmă cu o zi, conducerea a anunțat premiile puse la bătaie, dar și când vor avea loc primele trageri Loto 6/49. Astfel, jucătorii fideli, cât și cei care se simt norocoși sunt invitați în agenții pentru a-și spori șansele de câștig.
Potrivit anunțului făcut de Loteria Română pe pagina de Facebook, primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie 2020. De asemenea, reprezentanții instituției au mai anunţat că odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor, suspendată în 25.03.2020.
“Vești bune pentru jucătorii dornici de câștiguri generoase! Premii mari în joc la primele trageri loto de după redeschiderea agențiilor. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,5 milioane lei și la Joker la categoria I de peste 7 milioane lei ?
Duminică, 21 iunie, vor avea loc primele trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de după redeschiderea agențiilor Loteriei Române.
Tragerile efectuate pe baza lozurilor necâștigătoare „IEPURAȘUL NOROCOS”, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 18.04.2020, au fost reprogramate pentru data de 12.07.2020.
Vă invităm să citiți mai multe informații pe site-ul loto.ro: http://nub.ro/ehf
Cu cine ne revedem în agenții?”
Conducerea Loteriei Române a transmis un comunicat de presă prin care anunță cetățenii cu privire la măsurile de siguranță adoptate în agenții. Printre acestea se numără existența panourilor de plexiglas transparent, purtarea măștilor și a mănușilor de protecție, precum și purtarea vizierelor. De asemenea vor fi dezinfectate agențiile și toate suprafețele de contact.
“Odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor. Reamintim faptul că plata câştigurilor a fost suspendată în 25.03.2020, iar termenele pentru ridicarea câştigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeaşi dată. Jucătorii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiţii de siguranţă şi protecţie.
Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agenţiilor cu o serie de măsuri de prevenţie necesare pentru protejarea sănătăţii jucătorilor şi a angajaţilor şi va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorităţi”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.
„Astfel, în agenţiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menţinere a distanţei de siguranţă, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziţia jucătorilor şi dezinfectant pentru suprafeţele de joc.
De asemenea, angajaţii vor purta măşti de protecţie facială şi vor avea la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă şi vizete transparente de protecţie. Dezinfectarea agenţiilor şi a suprafeţelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afişat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli şi recomandări privind accesul şi comportamentul în agenţiile Loteriei Române”, potrivit stirileprotv.ro.