De mai bine de 20 de ani este vocea din spatele momentelor de promo de la PRO TV. Vocea lui o auzim de fiecare dată când este promovat un film, un serial și de ele mai multe ori este vocea care îți face introducerea în cadrul Știrilor PRO TV.
Pe cât este de înalt, pe atât de blând și cu o voce puternică. Așa l-ai putea caracteriza, sumar, pe Valentin Teodosiu, unul dintre cei mai apreciaţi actori din România. Așa cum recunoștea într-un interviu, și-ar dori să poată juca pe scenele teatrelor din București și din țară cât mai mult. Ajuns la vârsta de 66 de ani, Valentin Teodosiu este vocea PRO TV-ului de aproape 20 de ani, sau cum e recunoscută meseria sa, voice-over. Actorul recunoaște că ceea ce face aici îl ajută să trăiască, atât el cât și familia sa, având în vedere că munca de actor, după 38 de ani de meserie, i-aduce pe lună doar 2.100 de lei .
”Am 2.100 de lei după 38 de ani de actorie. Singurul avantaj e că sunt voice over la PRO TV de unde şi trăiesc. Atât! Mai multe dezavantaje şi cel mai mare e că la 65 de ani trebuie să ies la pensie. Mi-e rău, mi-e bine, la 65 de ani trebuie să mă retrag. Aşa cum dovedeşte maestrul Beligan, această meserie este pentru oameni valizi şi sănătoşi. Nu poţi să mă tragi pe dreapta dacă sunt sănătos.”, declara anul trecut vedeta PRO TV.
Viața maestrului Teodosiu, dincolo de rampă și ecran, este una cât se poate de normlă, având o familie numeroasă și fericită. Are o fată mai mare din prima căsătorie, Monica Teodosiu, care este medic stomatolog și două fete gemene, Catinca și Irina Teodosiu de 15 ani, cu Luminița Erga, cea de-a doua soție.
”Viața de familie cu două vedete e normală. Vedete suntem pe scenă și în sufletele spectatorilor noștri care ne iubesc. Acasă suntem Lumi și Teo, mami și tati…Îmi doresc să fim sănătoși, să ne facem vacanța în Grecia în condiții normale și mai ales să ne putem relua spectacolele, care înseamnă bucuria noastră și a spectatorilor noștri dragi!”, mai povestește actorul.