12 iun. 2020 | 13:16

EXCLUSIV Ce se va întâmpla cu apartamentul în care a murit Costin Mărculescu. Moștenitorul nici măcar nu știe că actorul a murit

Monden
EXCLUSIV Ce se va întâmpla cu apartamentul în care a murit Costin Mărculescu. Moștenitorul nici măcar nu știe că actorul a murit
”Jegul ăsta are parte de lacrimi și durere!” Costin Mărculescu, atacat chiar în ziua înmormântării (Ștefan Caraman)

Costin Mărculescu a murit fără să mai apuce să își vadă fiul, în vârstă de zece ani, de care nu era extrem de apropiat. I-a lăsat, însă, băiatului, singura avere pe care o mai avea: apartamentul în care a murit.

Ce se va întâmpla cu apartamentul în care a murit Mărculescu?

În aceste momente, corpul neînsuflețit al lui Costin Mărculescu se află la capela Bisericii Sf Gheorghe cel Nou, acolo unde este vegheat de prieteni și de familie, și va fi înmormântat sambătă, la cimitirul Reînvierea, în cavoul familiei. Actorul lasă în urmă o viață de poveste, prieteni îndurerați, dar și un fiu de 10 ani, Bibi, rezultat dintr-o relație pe care acesta a avut-o cu Samira, o frumoasă brunetă, de profesie model. Povestea dintre cei doi a fost una de scurtă durată, dar foarte pasională, plină de suișuri și coborâșuri. Tânăra a rămas însărcinată, însă a ales să plece în Australia, la părinții săi, acolo unde a născut și a și crescut copilul până la vârsta de 5 ani.

În 2015, Samira se întorcea în țară și îl anunța pe regretatul actor că este tată. Pentru a se convinge, Mărculescu a făcut un test ADN, care a demonstrat faptul că simpaticul puști chiar este sânge din sângele său. Pe atunci, actorul făcea turul televiziunilor și se mândrea nevoie mare cu faptul că este tătic, mărturisind că intenționează să îi ofere băiatului tot ceea ce are nevoie și să se implice în creșterea lui. Numai că lucrurile nu s-au întâmplat așa. Puștiul și mama lui au părăsit, din nou, țara, iar Costin nu și-a mai văzut fiul.

Mărculescu alături de fosta iubită (Samira) și unicul său fiu

Mărculescu alături de fosta iubită (Samira) și unicul său fiu

Singurul său fiu nici nu știe că tatăl său nu mai este

După moartea lui, Costin Mărculescu a lăsat în urma lui un apartament modest, cel în care locuia. Aceasta era singura lui avere, deși la începutul anilor 2000 deținea o
afacere estimată, pe atunci, la peste 1 milion de dolari. Apartamentul cu pricina, cel în care actorul și-a și găsit sfârșitul, va rămâne singurului moștenito, chiar fiul pe
care nu l-a mai văzut de patru ani. Băiatul nu va participa la înmormântare și nici nu știe, deocamndată, că tatăl său a murit. Reamintim faptul că Mărculescu a fost
găsit miercuri seara, fără viață, în cadă, în apartamentul său, iar corpul intrase în stare de putrefacție, semn că decedase în urmă cu minimum 3 zile. Medicii de la
INML au stabilit, între timp, și cauza morții: infarctul. Rămâne, însă, de văzut, ce vor scoate la suprafață analizele toxicologice. Mai exact, raportul va arăta dacă
actorul consumase alcool sau alte substanțe în momentul în care a murit.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro