Pandemia de COVID-19 este departe de a se termina, motiv pentru care în această perioadă se gândesc planuri pentru reluarea cursurilor școlare în condiții de siguranță. Printre acestea se numără distanțarea socială, care după cum bine știm poate fi o problemă majoră din cauza lipsei de spațiu din școli. Ministrul Educației a transmis în urmă cu puțin timp câteva scenarii cu privire la revenirea în școli.
Monica Anisie a dezvăluit în urmă cu puțin timp la B1TV câteva din scenariile la care se gândesc autoritățile pentru revenirea elevilor din toamnă. Din cauza avertizărilor făcute de medici cu privire la valul al doilea de COVID-19 s-au luat în calcul câteva modele din Europa pentru păstrarea distanței de siguranță. Astfel, instalarea în curtea școlii a unor containere sau a unor corturi poate fi o soluție utilă în acest sens.
„Ne vom uita și la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că și acolo s-au confruntat cu aceeași situație cu care ne confruntăm și noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii.
Să știți că sunt state în care au fost găsite soluții, în care au fost aduse în curtea școlii containere sau corturi, în așa fel încât să se realizeze această distanțare fizică. Vom analiza și noi în cadrul ministerului și să sperăm, totuși, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.
Chiar dacă decizia nu este încă luată, posbilitatea prezenței la școală prin rotație este pe lista opțiunilor de bază. Astfel, clasele cu foarte mulți elevi se vor putea împărți pe zile pentru a se păstra distanța necesară între elevi.
“Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educației, printre care venirea prin rotație a elevilor la școală.
Sunt clase suprapopulate, de 30 sau de peste 30 de elevi și, așa cum prevede ordinul ministrului Sănătății, trebuie să existe o distanță de 2 metri între elevi în față, în spate, lateral stânga, dreapta. Asta înseamnă că într-o sală de sport ar trebui să intre cel mult 10 elevi”, a spus Monica Anisie.
În contextul venirii unui al doilea val de COVID-19, Monica Anisie a dat asigurări că se vor găsi soluții de siguranță pentru ca niciun elev să nu fie expus pericolului de infectare.
“Dacă va exista cel de-al doilea val, așa cum prevăd specialiștii, trebuie să găsim soluția în așa fel încât să nu îi expunem pe elevi în niciun fel”, a concluzionat ministrul Educației, potrivit libertatea.ro.