02 iun. 2020 | 15:53

Sorana Cîrstea, în topul WTA al ultimilor 20 de ani: „A fost epic, extraordinar”

Sport
Sorana Cîrstea, în topul WTA al ultimilor 20 de ani: „A fost epic, extraordinar”
Sorana Cîrstea a ajuns până în turul 3 la US Open 202, fiind eliminată dramatic de Karolina Muchova

Sorana Cîrstea este, cu siguranță, una dintre cele mai talentate jucătoare române, unii ar spune puțin peste Simona Halep, chiar dacă rezultatele nu sunt și nu au fost la același nivel.

Sorana Cîrstea, în topul WTA al ultimilor 20 de ani

De fapt, Sorana a fost pentru puțin timp la un nivel de unde se aștepta o explozie. Avea doar 19 ani, abia împliniți, la Roland Garros 2009. Și a reușit turneul vieții, reușind să ajungă până în sferturile de finală. Le-a învins atunci pe parcurs pe buna sa prietenă Caroline Wozniacki și pe Jelena Jankovic. A pierdut însă următorul duel cu Sam Stosur, viitoarea campioană de la Openul Franței.

Totuși, performanța Soranei de la acea ediție a dus-o în topul ultimilor 20 de ani pe site-ul WTA, în ceea ce privește participările la Roland Garros. Jurnaliștii WTA notează: „Sorana, locul 41 WTA, a învins-o pe Wozniacki, iar apoi, într-o extraordinară și epică partidă pe Jelena Jankovic, scor 3-6, 6-0, 9-7 în decisiv pentru a ajunge în primul și singurul sfert de finală la doar 19 ani”.

În același top realizat de WTA se mai află Maria Sharapova și Jelena Ostapenko, ambele cu victorii în fața Simonei Halep în finalele de la Roland Garros, dar și jucătoare precum Carla Suarez Navarro, Mary Pierce sau Marketa Vondrousova, cehoaica ajungând în ultimul act chiar anul trecut.

Ce performanțe a reușit Cîrstea în carieră

În 2009, românca a încheiat anul în top 50 WTA, pentru a doua oară consecutiv, după apariția în premieră anul anterior. Până acum, la 30 de ani, Sorana a reușit să câștige un singur turneu, în 2008, la Tashkent. A mai jucat 3 finale, toate pierdute, la Budapesta în 2007, Toronto în 2013 și din nou Tashkent în 2019.

Înainte să se întrerupă sezonul WTA, Cîrstea se afla pe locul 75 în clasamentul mondial. Sorana s-a retras din echipa de Fed Cup a României, invocând dorința de a se axa exclusiv pe circuitul WTA.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Banca din România care oferă cele mai bune dobânzi la depozite în lei, în ianuarie 2025. Unde poți să câștigi cei mai mulți bani
Click.ro
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia de anulare a alegerilor prezidențiale
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Revelion de coșmar pentru Brigitte și Florin Pastramă, în Poiana Brașov! Incredibil ce li s-a întâmplat în restaurantul unde s-a ținut petrecerea. 'Am plătit 600 de euro!'
Unica.ro
Idei de mic dejun cu ovăz. Ai energie toată ziua și slăbești fără efort
EVZ.ro
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews
Noua taxă obligatorie în România din 1 ianuarie. S-a dat ordin de la Guvern
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Mediaflux
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Spynews.ro
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro