Președintele României a profitat de această zi dedicată copiilor de pretutindeni pentru a le mulțumi pentru tot efortul de care au dat dovată pe parcursul celor trei luni de izolare. Chiar dacă anul acesta condițiile nu sunt favorabile petrecerilor, Klaus Iohannis îi încurajează pe cei mici și pe cei mari că această perioadă va trece și vor putea să revină ușor, ușor la viața normală.
Klaus Iohannis a transmis de Ziua Internațională un mesaj adresat copiilor din România prin care le mulțumește pentru răbdarea și implicarea de care au dat dovadă în această criză sanitară. Acesta le dezvăluie că efortul lor a contat foarte mult pentru categoriile de vârstă vulnerabile și va fi răsplătit.
De asemenea, președintele îi încurajează pe elevii care vor susține ecamenele finale în condiții speciale și îi asigură că dacă vor respecta măsurile de prevenție recomandate de autorități, această luptă se va sfârși cu bine.
„Dragi copii,
Anul acesta sărbătorim 1 iunie în condiții neobișnuite, întrucât trebuie să facem față cu toții, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol.
Știu cât de greu v-a fost în aceste luni departe de colegi, de prieteni, de activitățile pe care le făceați zilnic cu plăcere.
Ați făcut eforturi extraordinare și v-ați adaptat școlii online, înțelegând că educația rămâne la fel de importantă în tot acest timp.
Vă mulțumesc pentru că ați fost înțelegători și că i-ați protejat pe cei dragi, pe părinți și mai ales pe bunici care sunt cei mai vulnerabili în fața bolii.
Celor care veți susține în curând examenele de evaluare națională și bacalaureat, vă doresc mult succes.
Anul acesta condițiile în care se vor desfășura examenele sunt diferite, dar sunt convins că vă veți descurca foarte bine.
Am încredere că aceste încercări vă vor face mai puternici și că nu veți lăsa nimic să stea în calea ambițiilor voastre.
Dragi copii, prin respectarea regulilor sanitare, fiți aliații mei în această luptă împotriva virusului și vă asigur că împreună vom depăși cu bine această perioadă.
La mulți ani, cu multe bucurii!”, a transmis Klaus Iohannis, de Ziua Copilului.