Elena Ionescu a câștigat marele trofeu al concursului Survivor România și premiul de 250.000 de lei. Solista a fost aleasă de public victorioasă dintre cei patru concurenți rămași în lupta pentru titlul de supraviețuitor din Dominicană. În spatele reușitei sale se află un sacrificiu suprem.
Elena Ionescu, ex-Mandinga, a acceptat provocarea de a participa la una dintre cele mai dure concursuri din România. Cântăreața a fost nevoită să înfrunte foamea, frigul, dormitul sub cerul liber și traseele care i-au testat nu numai puterea fizică, ci și pe cea psihică. Competiția a fost dificilă pentru ea, în special pentru faptul că a fost nevoită să îl părăsească pe băiețetul ei de doar un an și patru luni. Pentru el a luptat și tot lui i-a dedicat victoria.
Cât despre ce va face cu premiul, în cadrul unei declarații oferite postului Kanal D, înainte de a afla că ea este marea câștigătoare, Elena a spus care sunt planurile ei, dacă va fi votată de către telespectatori și va ieși învingătoare.
„Tot sacrificiul pe care l-am facut aici este pentru baietelul meu Razvanel, pe care l-am lasat acasa la varsta de 1 an si 4 luni si pentru care sunt aici si vreau sa ii ofer un trai mai bun, un camin, si sper din tot sufletul ca asta sa fie, este cea mai mare realizare pe care as putea sa o fac pentru el in momentul de fata”, a spus Elena Ionescu.
În timpul în care ea se afla în Dominicană, băiețelul a fost în grija părinților ei. Elena și soțul ei au divorțat la începutul anului, la scurt timp după ce și-au spus ”Da”. Solista pare împăcată cu situația și admite că această experiență nu i-a schimbat deloc ideea de căsnicie frumoasă. Mai mult, speră că în viitor să reușească să ducă la bun sfârșit ceea ce nu a reușit cu fostul ei partener.