Tragedie pe șosele după relaxarea restricțiilor. Un grav accident de circulație a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 2 – E85, în satul Dumbrava, comuna Itești din judeţul Bacău. O familie cu cinci copii se află în stare gravă după ce șoferul a adormit la volan.
Potrivit autorităților, accidentul s-a produs în jurul orei 00:30, atunci când un bărbat s-a izbit puternic de un cap de pod. Tânărul se afla într-un autoturism, tip dubă, împreună cu soția sa și cu cei cinci copii. Într-un moment de oboseală, șoferul a ațipit la volan, provocând o adevărată tragedie.
La fața locului s-au prezentat de urgență autospeciale SMURD și SAJ. Potrivit ultimelor informații, o fetiță de 10 ani ar fi fost găsită în stop cardio-respirator, medicii efectuând toate manevrele de resuscitare pentru a o putea salva. Fetița a fost menținută în viață, însă medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire ale micuței. În acest moment, copila este internată în secţia de Neurochirurgie, cu politraumatisme severe.
Potrivit SJU Bacău, șoferul, de 47 de ani, a fost internat în secția Chirurgie, cu traumatism toraco abdominal. Soția acestuia și mama copiilor, în vârstă de 27 de ani, prezintă diverse contuzii și se află în UPU, însă nu este internată.
Ceilalți copii, o fetiță de 6 ani, un băiețel de 8 ani, unul de trei ani și un bebeluș de 11 luni sunt internați șa chirurgie pediatrica, toți aflându-se la terapie intensive, cu răni multiple, potrivit zdbc.ro.
SJU Bacău a anunțat astăzi de dimineața că starea victimelor este neschimbată: „Starea pacienților din accidentul colectiv se menține în aceiași parametri. Prognosticul pentru fetița de 10 ani este în continuare rezervat”.
Potrivit presei locale, bărbatul, în vârstă de 47 de ani, din județul Iași, a produs accidentul în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Roman – Bacău. Momentan nu se știe cu siguranță dacă acesta a pierdut controlul volanului treaz sau în stare de somnolență, însă poliția investighează cauzele exacte ale producerii accidentului.