În ziua de azi, leii sălbatici mai cutreieră doar Africa, mai exact regiunea subsahariană, şi o mică porţiune din India.
În perioada antică lucrurile stăteau altfel. Leii, din diverse specii, erau o prezenţă constantă în Africa de nord, o mare parte din Asia şi chiar şi în Europa de sud-est. O subspecie numită „panthera leo europaea” se regăsea în Grecia, Turcia, Armenia, Georgia, dar şi în Iran, Afghanistan până în Pakistan.
Unii istorici vorbesc de faptul că ar fi fost consemnate exemplare în Spania sau în sudul Franţei.
Reprezentările europene arată lei cu coamă stufoasă, în vreme ce arta preistorică reprezenta leii de peşteră mereu fără coamă.
Leii europeni erau probabil similari celor asiatici. Fosile din Ungaria şi zona pontică le confirmă prezenţa pentru perioada 5500 – 3000 î.Hr. În secolul al V-lea a.Hr., Herodot povestea că leii încă mai hoinăreau prin nordul Greciei, perşii înşisi întâlnind câţiva în campania lor din 480 î.Hr.
În decurs de numai câteva secole se pare că au dispărut, conform spuselor unor autori din primele secole ale erei noastre. Popularitatea lor se întrevedea în numeroasele reprezentări din literatură şi mitologie, de ex. Mitul leului din Nemea.
Poate că în vremea lui Herodot animalele încă mai rezistau în zona dintre râurile Aliakmon şi Nestus din Macedonia, dar în secolul I, Dion Chysostomul le anunţa dispariţia.
Nu este de mirare că au dispărut. Leii erau printre prăzile preferate ale vânătorilor şi în acelaşi timp se foloseau în mare măsură în jocurile din amfiteatrele romane.
Hăituirea lor permanentă, alături de defrişările masive şi extinderea agriculturii, au contribuit la dislocarea şi chiar extincţia parţială a maiestuoaselor animale. Ultimii lei europeni au trăit în zona montană din Caucaz în jurul anului 1000.