Raed Arafat, șeful Departamentului de Situații de Urgență și secretar de stat în ministerul de Interne, a spus că cei care nu respectă măsurile impuse de starea de alertă vor fi cu siguranță amendați. Șeful DSU a mai adăugat că nu ne vom întoarce curând la modul de viață pe care îl aveam înainte de apariția virusului ucigaș.
Raed Arafat a informat că cei ce nu respectă regulile impuse prin lege în starea de alertă vor fi amendați. De asemenea, șeful Departamentului de Situații de Urgență a specificat că modul de viață pe care îl aveam înainte de apariția pandemiei de coronavirus va rămâne o poveste frumoasă. Adică, pentru mult timp de aici înainte vom trebui să respectăm regulile pentru a nu ne infecta cu COVID-19.
„Noi am avut trei zile în care nu s-a respectat nicio regulă. De astăzi există în conformitate cu legea aprobată în Parlament și a hotărârii de astăzi posibilitatea de a se da măsuri coercitive. Chiar dacă nimeni nu vrea să le dea, nu acesta este scopul. Teama noastră după ce am văzut zilele care au trecut că pentru unii relaxarea este să ne întoarcem exact cum a fost înaintea virusului. Și am spus de atâtea ori că noi nu ne putem întoarce la ce a fost înaintea virusului. Trebuie să ajungem la o relaxare și la un mod de conviețuire cu acest virus până fie își consumă efectul și nu mai are un impact sau până apare un vaccin„, a spus Raed Arafat, la Sinteza zilei.
De asemenea, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a vorbit despre cum s-a comportat România în primele zile după relaxarea restricțiilor, respectiv la intrarea în vigoare a stării de alertă.
„Cred că după două luni, în care răbdarea a fost la limită, doream să simţim libertatea, dar această libertare vreau să fie cu precauţie și să fie cu acele măsuri pe care le tot repetăm de două luni de zile. Purtarea unei măşti – într-un context în care nici lumea politică nu respectă niște reguli dintr-o lege care este așa de proaspătă, Legea 55 – rămâne de bază într-o încăpere, într-un mijloc de transport. Să nu uităm că, cu toată libertatea, avem o cale de transmitere aerogenă a acestui virus. Avem, într-o măsură mai mică, e drept, și o transmitere pe suprafeţe, dar calea aerogenă rămâne. Am avut două-trei zile în care lumea s-a bucurat de libertate sau a încercat să forţeze o libertate”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.