Nici bine nu am intrat în noua etapă de izolare și stare de alertă, că deja au vut loc proteste fără mască în Piața Victoriei, protest la care au participat peste 300 de persoane.
Conform celor de la g4media.ro, în jurul orei 21:00, protestul din Piața Victoriei s-a încheiat, dar nu fără intervenția jandarmilor, după ce câțiva dintre protestatari s-au manifestat zgomotos, chiar violent. Peste 300 de persoane au participat la acest protest, un protest anti-Guvern promovat de propaganda Rusiei, conform celor de la g4media. Protestul a fost o copie a unui alt protest de gen, un model din Bulgaria, unde organizator a fost un partid pro-rus.
Printre participanții la protest s-au numărat și Iulian Capsali, Dan Chitic și ActiveNews. Prin acest protest au vrut să promoveze o reacție împotriva ”dictaturii” și care neagă existența coronavirusului. Protestul organizat astăzi, pe modelul celui din Bulgaria, de ieri, și a organizat de un partid pro-rus, în Piața Victoriei, cerea demisiile liderilor politici și a încercat să propage ideea că nu există coronavirusul.
Frontul Civic susține imunizarea naturală și se declară împotriva vaccinurilor. Printre participanții anunțați la protest a participat și Adrian Severin și Bogdan Stanoevici.
Organizatorii protestului au postat pe facebook îndemnul la acest protest încercând să inoculeze ideea unui complot mult mai mare și că ceea ce se întâmplă face parte dintr-un plan mult mai elaborat.
”Este momentul să vă alăturați în număr cât mai mare. Programul de lucru s-a încheiat. Nimeni nu ne poate opri să ne cerem drepturile în stradă! Am văzut că #ToatePartideleAceeașiMizerie. Suntem peste 100 de oameni deja și este abia ora 6. Ieșiți de pe #LIVE și haideți la Victoriei! #LogOff de-acasă și #LogIn în stradă! Ajunge! Gata cu mafia din politică, massmedia centrală și instituțiile publice!”, a scris Frontul Civic pe facebook.