Gazetarul, Cristian Tudor Popescu, a răbufnit înainte cu puțin timp de miezul nopții. Acesta critică aspru amânarea comunicării unor decizi importante din partea Guvernului și se întreabă nedumerit cum va fi viața românilor începând cu 15 mai.
Jurnalistul nu vede cu ochi buni prezența lui Marcel Vela, a lui Raed Arafat și a ministrului Sănătății la televizor, în miezul nopții. Acesta consideră că cei care ne conduc au avut timp sufcient pentru a decide ce măsuri vor fi luate, și pentru a le comunica din timp, la o oră decentă. CTP consideră această situație ca fiind una “grotească și umilitoare”, cu atât mai mult cu cât autoritățile și însuși președintele țării a anunțat în urmă cu o lună ce se va întâmpla în jurul acestei date.
“Acum este ora 11:00. Bănuiesc că foarte mulți dintre români se simt așa cum mă simt și eu în clipa de față.
Mă simt umilit și desconsiderat, pentru că nu poate fi normal ca să stăm la 11:00 – când la 12:00 se închide starea de urgență – să stăm cu urechile ciulite o țară întreagă ca să aflăm ce ni se va întâmpla peste o oră.
Este o situație grotescă și umilitoare pentru cetățeni, mai ales că președintele țării, domnul Iohannis, a anunțat fără să îl oblige nimeni, cu aproape o lună în urmă, că la această dată – 14-15 mai – încetează starea de urgență.
Deci Guvernul a avut tot timpul, de atunci, pentru a pune la punct acest proiect și a nu avea această tarantelă între CCR, Parlament și Guvern care – ar fi o iluzie pentru jurnaliști să-și închipuie că oamenii sunt interesați acum de toate aceste cârciocării juridice și avocățești. Nu sunt interesați oamenii de așa ceva. Ei vor să știe ce fac mâine”.
Gazetarul vorbește despre o lipsă de informare în masă. Cu excepția faptului că suntem înștiințați cu privire la obligativitatea purtării măștilor de protecție, alte informații utile ne sunt total străine, din punctul său de vedere.
CTP menționeză despre anumite detalii total necunoscute, precum purtarea măștilor în magazine, în transport, ce se întâmplă dacă vor exista persoane care nu poartă.
De asemenea, el abordează problema prețului unei măști și despre categoriile de persoane care ar trebui să primească gratuit. Jurnalistul sugerează necesitatea ca unele instituții să aibă stocuri de măști, pentru a oferi celor care nu își permit sau nu au la ei.
“Și mâine, de pildă, nu știe nimeni – un element fizic important și nou: masca – pentru că el capătă putere de lege. Masca nu a avut putere de lege până acum. O purtai sau nu o purtai, după cum doreai. Acum, masca este obligatorie prin lege. Știe cineva, dacă mâine dimineață trebuie să ieșim, ce facem în acest caz?
Găsim la farmacie măști? Găsim la farmacie măști cu 10 bani bucata și nu cu 10 lei bucata? Pentru că în ultima vreme, prețurile măștilor s-au dus spre 10 lei bucata. Nu știe nimeni nimic despre asta. Știm că vom primi, de pildă, măști și mănuși, eventual, la intrarea în supermarket? Pentru că așa ne-au spus guvernanții. „Domne, asta e treaba proprietarilor de supermarketuri…”. Știm așa ceva? O să fim întâmpinați cu măști mâine dimineață la supermarket?
La autobuz, cineva vine, se urcă și n-are mască. Să zicem că-i face observație șoferul… Să presupunem că-i face. „N-aveți mască!”. „Păi, n-am găsit!”. Sau, „N-am bani să-mi iau, că-s prea scumpe!”. Atunci ar trebui să existe la șofer, în fiecare mijloc de transport în comun, să existe un pachet, un stoc de măști din care să i se dea respectivului o mască ca să se urce în autobuz cu ceilalți călători.
Toate astea sunt în aer, total. Nu știe nimeni de fapt, practic, ce se va întâmpla. Auzim numai aceste texte de lege și de scandal” a declarat el, la Digi24.