La mai bine de 30 de ani de la rolul care l-a consacrat în fața publicului românesc Șerban, mai exact Tudor Petruț a decis să povestească despre viața sa, departe de România, în pandemie.
Ajuns la vârsta de 57 de ani Tudor Petruț, după cum declară chiar el într-un interviu acordat celor de la canca.ro, duce o viață bună în America, dar începutul nu i-a fost ușor, mai ales că și-ar fi dorit să facă și acolo ceea ce l-a consacrat în România, în urmă cu 34 de ani, anume teatru și film.
La câțiva ani după lansarea în cinematografe a celebrei pelicule ”Liceeni”, Tudor, nepotul unui alt mare actor român, Emanoil Petruț, decide să plece din România, și apucă drumul Americii, țara tuturor posiblităților și patria filmului.
Tudor a plecat din România, vedetă fiind, odată cu lansarea filmului ce avea să devină un fenomen în cinematografia românească, foarte tânăr și cu multe planuri de viitor. Când a decis să plece era deja absolvent la secția regie din cadrul Institutului de Artă teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale”, dar odată ajuns în America, ceea ce își dorea cu ceea ce avea să se întâmple, au fost două lucruri total diferite.
Tudor povestește că a bătut pe câteva uși și a încercat să ia câteva casting-uri, dar nu a fost suficient de răbdător așa că a abandonat. Având deja un istoric bogat de cunoștințe și obligat fiind de situație a decis să se reprofileze și să-și ia licența în pedagogie.Astfel a devenit profesor de matematică, neuitând niciodată de marea lui dragoste, și anume regia de film și teatru.
Acum Tudor Petruț locuiește în statul California, unde și profesează, dar a rămas cu regretul distanței față de părinți care locuiesc și acum în zona Făgărașului. De fiecare dată când vorbește de familie, vorbește de cei doi copii pe care îi are alături de el în America, dar și de părinții rămași în țară, de care are grijă un văr, Alin Postescu.
”Am doi copii născuți în SUA. Pentru ei m-am mutat definitiv din țară acum aproape treizeci de ani. Părinții mei au rămas acasă. Însă s-a mutat lângă noi vărul meu primar, Alin Postescu, originar din Făgăraș și astfel nici el, nici eu nu suntem singurei. California este foarte primitoare, străinii se adaptează ușor pe malul oceanului Pacific. Este o zonă care a fost întotdeauna diversă și inclusivă în care multiple populații trăiesc în suficientă armonie.”, povestește actorul și profesorul Tudor Petruț.
În interviul acordat celor de la canca.ro, Tudor a povestit și despre perioada aceasta, prin care trecem toți,c ea a pandemiei de coronavirus, și despre cum i-a afectat, atât lui, cât și familie sale, întreaga viață.
”Oricum, în viața zilnică, stăm ore întregi în fața calculatorului. Nimic nu s-a schimbat. Doar că acum suntem sechestrați în biroul de acasă. Fără orar. Fără pauză de prânz. Ca orice alt bărbat normal, m-am refugiat în bucătărie, unde am descoperit bucătarul ascuns și gurmandul cu pasiuni pentru gusturi și arome exotice, din toate colțurile lumii. Vom fi toți protagoniști ai programului „cu mască, fără mască” pentru multă vreme.
Fericiții ingineri și programatori vor lucra mai mult de acasă. La restaurant și la grădină vom sta la un kilometru unul altul și vom închina câte un pahar prin Zoom. La plajă vom măsura din priviri prietena altuia cu binoclul. Într-o bună zi, copiii se vor întoarce la școală, spre bucuria părinților. Lăsând gluma la o parte, perioada de tranziție va fi lungă și va provoca multe schimbări esențiale. Fără a avea, deocamdată, o finalitate palpabilă.”, povestește Tudor.