Geanina din Las Fierbinți este o tânără foarte senzuală, asta au putut obseva fanii ei din mediul online în recenta postare. Tânăra s-a pozat extrem de relaxată, la soare, bucurându-se de timpul liber de care au parte toți actorii în perioada aceasta.
Anca Dumitra are să-i mulțumească mamei natură nu doar pentru talentul cu carul pe care i l-a dat, ci și pentru frumusețea sa. Tânăra a ajuns cunoscută datorită rolului Geanina din Las Fierbinți, rol pe care-l joacă de 10 ani și care desigur că o va urmări pe tot parcurusul carierei sale. Cei care au fost curioși să o cunoască după primele apariții în cel mai iubit serial de comedie au urmărit-o intens în mediul online și au observat că nu are nimic în comun cu tânăra din cunoscutul sat.
Anca este extrem de inteligentă, este o prezență fină și are o fire spirituală, lucru care se vede în postările de pe rețelele de socialiare. Aceasta iubește detaliile și apreciază orice bucurie venită din partea naturii. Dat fiind faptul că pandemia de coronavirus a suspendat filmările pentru proiectul său, actrița și-a permis să se răsfețe la maximum și să stea în razele soarelui. Vedeta de la Pro tv s-a pozat în timp ce relaxa. Cei mai mulți dintre internauți i-au apreciat îndrăzneala de a poza în costum de baie, în timp ce alții s-au mulțumit doar să o vadă cum petrece timpul în aceste vremuri. „Wow ! O vara faina, Anca ! ?”, „Ai grija sa nu te arda soarele ❤️”, „Ești foarte frumoasă Gianina.????❤️❤️”, „??? Esti superba”, au fost doar câteva comentarii de la postarea actriței.
„Pe vreme asta, anul trecut, filmam ziua și aveam spectacol seara. De abia aștept să ne reîntoarcem și să facem în continuare ce ne place. Acum nu fac altceva decât să stau în casă, probabil la fel ca aproape toată lumea. ste o plăcere de a juca de-a Gianina, în cazul meu. O dificultate a existat la început, dar pe măsură ce a trecut timpul și s-au înmulțit sezoanele și zilele de filmare totul vine un pic cu ușurință, îți vin la îndemână niște lucruri”
Anca Dumitra